Fata preşedintelui afirmă că, în discuţiile de la Cotroceni, ministrul Finanţelor a lovit din nou prin tăcerea asurzitoare a argumentelor pe care le-a adus în sprijinul reducerii contribuţiilor la asigurările sociale.
EBA consideră că Ioana Petrescu habar nu are de economie sau de finanţe şi în nicio ţară civilizată nu ar putea pretinde să ocupe un rol atât de important precum cel de ministru al Finanţelor.
"La consultările de la Cotroceni de astăzi, ministrul "apciza", Ioana Petrescu, a lovit din nou prin tăcerea asurzitoare a argumentelor pe care le-a adus în sprijinul reducerii contribuţiilor la asigurările sociale cu cinci puncte procentuale începând de la 1 octombrie. Ca om care a făcut parte cinci ani din comisia ECON ( Afaceri economice şi monetare ) a Parlamentului European şi care a terminat, e adevărat, o mult mai modestă facultate cu profil economic, până şi eu îmi dau seama că Ioana Petrescu habar nu are de economie sau de finanţe şi în nicio ţară civilizată nu ar putea pretinde să ocupe un rol atât de important precum cel de ministru al Finanţelor", a scris Elena Băsescu, pe o reţea de socializare.
Fiica cea mică a preşedintelui, Elena Băsescu, nu este deloc străină de greşelile gramaticale. Memorabilă este folosirea formei "succesuri", în loc de "succese".