În timp ce vestul României se cocea la 42 de grade Celsius, iar Capitala fierbea pe la 39, doamna Firea se dădea de ceasul morții, la TV, că a luat toate măsurile care se impun pentru ca orașul lui Bucur, deci nu al domniei sale, pentru că dânsa este rezidentă în Voluntari, va face față valului de caniculă anunțat de meteorologi.
Acompaniată de un meterolog de la ANM și veșnica Alice Grasu de la Serviciul de Ambulanță București Ilfov, doamna Firea ne spunea, la TV, cât de rău o să fie și ce măsuri excepționale a luat ca să nu ne fie atât de rău. Cu excepția unor directive, care s-au auzit doar la TV, nimeni nu a luat în serios ordinele doamnei Firea. Nimeni din conducerea societăților cu care lucrează Primăria Capitalei. De ce oare?
Gunoiul nu s-a strâns, zilnic, așa cum a tunat doamna Firea, sutele de aspersoare care udă spațiile verzi au rămas închise, cel puțin pe Șoseaua Pantelimon, și nicio mașină de la salubrizare nu a ieșit să stropească carosabilul încins nici măcar pe arterele pe care circulă RATB. Nu așa se făcea pe vremuri? Nu știu cât de eficientă era metoda, dar măcar era ceva... În aceste zile nu s-a făcut nimic, doar vorbe. Comandamente inutile și PR ieftin.
Și, apropo, în aceste trei zile de nepăsare generală, atât la nivelul Primăriei Generale, cât și la nivelul primăriilor de sector, Capitala a devenit un focar de infecție și raiul a milioane de roiuri de gâze, pentru că în privința dezinsecției și deratizării nu s-a mai făcut nimic de prea mult timp. Șobolanii s-au făcut cât iepurii de mari!
În Capitală nu prea este clar unde încetează competența doamnei Firea și unde începe cea a primarilor de sector, așa că este atât de simplu să-și paseze pisica. Oricum ar fi, treaba este la fel peste tot, adică nu prea se face treabă...
Primarii de sector, cu mici excepții, nu se mai înghesuie nici la TV. E prea mare efortul. E vară, e cald, foarte cald, iar edilii sunt în țări și mai calde, pentru că își permit. Legea salarizării unice i-a transformat în boieri pe bani publici. De atâta trai bun au și obosit, de aceea se și odihnesc atât de des, iar sectoarele pe care le păstoresc sunt lăsate pe mâna ultimilor supleanți de la Primărie.
Revenind însă la doamna Firea și primul său an de mandat se poate spune doar atât: multe promisiuni, puține realizări și multe scandaluri. În ceea ce priveste traficul rutier și poluarea, cele mai mari probleme ale Capitalei, nu s-a facut aproape nimic. Cele 400 de autobuze, 100 de tramvaie și 100 de troleibuze, promise de primarul general, nu au fost cumpărate, zero km piste pentru biciclete, zero parcări noi. Asta în conditiile in care primarul general are majoritatea in Consiliul General al Municipiului Bucuresti, iar primariile de sector si Guvernul sunt PSD.
Nu știu cum a fost în alte orașe, dar în București PSD și-a arătat , și cu acest prilej, propria măsură. Cu un Guvern ,,la maxim,, și Capitala se sufocă la maximum.