El a afirmat că acest Summit-ul din Ţara Galilor este unul de copleşitoare importanţă, aşa cum au fost şi cele de la Bucureşti, Lisabona şi Chicago, el precizând că este vorba şi despre un context special, fiind ”cel mai complicat context strategic internaţional, de 25 de ani încoace”, dar şi un summit care adună împreună decizii de o relevanţă aparte pentru România.
”Sunt reafirmate evoluţiile pe câteva teme care nu sunt neapărat noi, cum ar fi scutul antirachetă”, a spus Ducaru, precizând că locaţiile Deveselu şi Kogălniceanu vor fi evidenţiate în cadrul acestui plan de implementare a acestei strategii NATO în domeniu.
Potrivit lui Sorin Ducaru, obiectivul este de a avea această capabilitate iniţială anul viitor.
Sorin Ducaru a mai menţionat, în contextul parteneriatelor ţării noastre, că trebuie scoasă în evidenţă această iniţiativă de dezvoltare a capacităţilor statelor partenere. ”Este o iniţiativă prin care NATO şi-a propus să sprijine statele partenere să îşi dezvolte propriile capacităţi”, a mai explicat Ducaru.
El a mai spus că elementul foarte important este legat de rolul şi locul pe care România îl are în acest ”plan de reacţie rapidă în faţa multiplelor ameninţări”.
”Este normal ca o ţară relative mare, la frontiera Alianţei, să îşi menţină disponibilitatea de a folosi resursele sale, capabilităţile, în favoarea consolidării securităţii Alianţei şi a securităţii proprii”, a spus Sorin Ducaru.
Potrivit adjunctului secretarului general NATO, ”oferta de a găzdui echipamente, prezenţe de trupe, fie pe operaţiuni de training, inclusiv elemente de comandă nu poate decât să consolideze propria noastră securitate naţională şi securitatea Alianţei”.
Despre un centru de comandă al NATO în România, Ducaru a explicat că, în momentul în care ai un element de comandă cu rol regional, eşti punctul central de la care se porneşte planificarea apărării, exerciţiilor în timp de pace.
”A fi parte în acest element suplu, eficace şi flexibil este ceva extraordinar de important”, a mai spus Ducaru, adăugând că din România se pot planifica ”activităţi care ţin de la exerciţii, operaţiuni”.
Despre cele patru unităţi NATO, Sorin Ducaru a spus că amplasarea acestora se va anunţa la momentul potrivit, de la responsabilii români.