"Sărbătorile de Iarnă și mai ales Nașterea Domnului, unul dintre cele mai importante momente din an pentru toți creștinii, sunt un simbol al speranței, al bucuriei de a fi împreună și al convingerii că, solidari, putem depăși orice provocare.Pentru Ministerul Afacerilor Interne, 2016 a fost un an încărcat de evenimente, un an al schimbărilor, al înnoirii. La final de an, putem spune însă că structurile Ministerului Afacerilor Interne și-au atins obiectivele fixate, dintre care cele mai importante sunt asigurarea unui grad înalt de siguranță pentru cetățeni și organizarea în deplină legalitate a celor două procese electorale", a declarat ministrul de Interne.
Dragoș Tudorache a transmis mulțumiri angajaților MAI care rămân la datorie în perioada sărbătorilor și a urat tuturor românilor un "Craciun Fericit" și "La mulți ani".
"Sunt conștient că proiectele guvernamentale pe care mi le-am asumat la preluarea mandatului nu ar fi putut fi duse la bun sfârșit fără susținerea dumneavoastră. Apreciez în mod deosebit colaborarea excelentă pe care am avut-o în această perioadă și vă mulțumesc pentru munca depusă în acest an. Mulțumesc în mod special angajaților Ministerului Afacerilor Interne care rămân la datorie pentru ca toți cetățenii României să se bucure în liniște de aceste Sărbători. Tuturor vă doresc Crăciun Fericit cu sănătate și bucurii și La mulți ani!", a conchis Tudorache.