"Primul lucru pe care îl avem pe agendă este măsurile de stimulare a natalității, indemnizațiile pentru creșterea copilului. Avem ultimele retușuri în acest moment. Ne așteptăm ca, de la 1 iulie, să putem aplica acest act normativ care dă un impuls natalității în România. Al doilea lucru este legat de întreaga abordare cu privire la modul în care copiii, mai ales copiii cu vulnerabilități, vor fi tratați. Vorbim despre conceptul de pachet minim de servicii și despre centrele de servicii comunitare, reforme pe care le facem urmărind cele mai actuale bune practici la nivel internațional. Lucrăm cu UNICEF și avem deja măsuri pilot în Bacău, în 45 de comunități. Banii vor fi europeni, bani care s-au folosit prost până acum în ceea ce privește asistența socială. Este un program de câteva miliarde de euro. Până acum nu s-a atras nimic, am găsit toate lucrurile blocate, însă am început să le deblocăm. În iunie vom iniția aceste proiecte", a spus ministrul Muncii.
Dragoș Pîslaru a explicat ce înseamnă cele două programe, pachetul minim de servicii și centrele de servicii comunitare, și a subliniat faptul că România se confruntă, în acest moment, cu un deficit de asistenți sociali.
"Este cel mai important lucru pe care îl vom face la minister după salarizare și indemnizații pentru mame. Sunt două reforme cruciale. Abordarea în cadrul Ministerului Muncii este un cadru de tip tunel. Adică o agenție care se ocupă de copii, una care se ocupă de plăți, etc.. Acum ne concentrăm pe om. Mergem în fiecare din comunitățile din România cu o echipă mixtă de asistenți sociali, asistenți medicali-comunitari și consilieri școlari. În acest moment, avem un deficit de asistenți sociali, ne mai trebuie în jur de 1.000 de asistenți. Dacă am avea o abordare integrată, ceea ce vrem noi să facem, ar fi suficient aceste 1.000 de persoane în plus, ne-ar permite să facem în fiecare comunitate prevenția, să prevenim problemele", a declarat acesta.
Ministrul Muncii a explicat că nu există programe pe fonduri europene pentru mărirea grilei de salarizare pentru profesori, însă a arătat că aceștia pot câștiga 60% în plus la salariu dacă se implică în cele două programe.
"Este o revoluție în sistem. Ceea ce facem noi prin aceste centre de servicii comunitare este să fim acolo lângă oameni. În acest moment, asistenți sociali sunt și puțini și lucrează și individual. Cu banii de la UE plătim o sumă suplimentară acestor oameni, pentru a fi motivați. Conform legislației, 62,5% este maximul. Pentru profesori nu avem aceste resurse, fondurile europene, pentru că UE nu finanțează educația unor țări", a spus Pîslaru.
"În acest moment, pe partea de asistență socială avem abandonul școlar. Consilierii școlari care participă la acest proiect pot fi plătiți. Profesorii care se implică pot primi 60% în plus la salariu. În luna iunie vrem să terminăm toate proiectele, în iulie vrem acceptul pe ele, iar în august să poată fi implementate. Nu mi se pare corect să înțeleagă lumea că de la 15 septembrie sau 1 octombrie toți profesorii vor beneficia de această creștere. Vor beneficia de această mărire toți profesorii care vor participa la aceste programe", a continuat acesta.
El a vorbit și despre protestul de miercuri, la care au participat peste 9.000 de profesori, și a subliniat Guvernul nu și-a propus creșterea salariilor acestora, ci rezolvarea inechităților din sistemul de învățământ.
"O doamnă profesor a spus că nu au venit numai pentru salarii, ci și pentru îndreptarea lucrurilor din învățământ. Aceste lucruri trenează de 20 și ceva de ani. Aceste elemente legate de reforma sistemului Educației nu sunt lucruri care să fi apărut de o lună, două. Aceste proteste sunt întemeiate. Noi nu discutăm numai despre salarizare, ci și despre problemele structurale ale învățământului. Să nu facem greșeala să credem că oamenii aceștia au protestat numai pentru salarii. Noi nu discutăm despre creșterea salariilor. Ceea ce propunem este reașezarea grilei pentru stimularea intrării în sistem. Avem absolvenți care nu mai vin în sistemul de învățământ. Nu ne-am propus să creștem salariile, ci să rezolvăm inechitățile. Indiferent ce promisiuni vor primi dascălii, să fie convinși de onestitatea acestui guvern", a conchis Dragoș Pîslaru.