”Decizia noastră, în urma discuțiilor din BPN este următoarea: avem aceeași poziție față de aliații noștri din UNPR. Niciodată nu am distrus vreo alianță. Sperăm ca în zilele următoare conducerea UNPR să iasă cu o declarație publică prin care să clarifice fără echivoc lucrurile”, a declarat Liviu Dragnea.
Întrebat dacă a negociat cu Gabriel Oprea, Dragnea a spus: ”Nu, nu am discutat astăzi cu domnul Gabriel Oprea. Eu port discuții instituționale cu domnul Steriu, președintele ales al partidului (...) Îmi pare rău că s-a ajuns în situația asta, îmi pare rău pentru UNPR”, a spus Dragnea.
”Ei nu ne-au cerut nimic. Pur și simplu a apărut această informație că ei au negocieri cu PNL. În momentul în care noi am văzut aceste informații și apoi ne-au fost confirmate, au apărut îndoieli în privința relației dintre noi.
Eu vreau să port discuții cu un partener în care să am încredere 100%, fără echivoc”, a precizat Dragnea.
Liderul PSD a spus că social-democrații au ”25 de județe avem acum, majoritate cu ALDE și am putea ajunge la 28 de județe, dacă și ceilalți parteneri în afară de ALDE își respectă înțelegerea”.