"Întoarcerea în țară a lui Victor Ponta cred că trebuie să fie grăbită de starea de sănătate (n.r.—și nu de nominalizarea lui Ungureanu la SIE), i-am și transmis să facă cât de mari eforturi poate să facă, sigur, cu atenție, să-și protejeze genunchiul, dar cu cât se întoarce în țară mai repede cu atât e mai bine", a spus Dragnea, la Palatul Parlamentului, întrebat dacă nominalizarea lui Mihai-Răzvan Ungureanu la șefia SIE ar trebui să grăbească întoarcerea în țară a premierului.
El a adăugat că Ponta trebuie să se întoarcă mai repede pentru că trebuie să conducă Guvernul, el fiind votat de Parlament în funcția de prim-ministru, relatează AGERPRES.
"Eu vreau ca el să-și exercite funcția cu toată legitimitatea pe care a avut-o din partea Parlamentului. Eu știu că interimatul domnului Gabriel Oprea este până în momentul în care încetează starea care face imposibilă exercitarea funcției de către Victor Ponta. Din momentul în care Victor Ponta se întoarce în țară încetează interimatul. Asta este procedura", a menționat Dragnea.
Acesta a adăugat că premierul interimar, Gabriel Oprea, este "foarte bine organizat și disciplinat" și a condus toate instituțiile pe care le-a gestionat cu foarte multă disciplină. "Adică nu efectiv militărește, cu foarte multă disciplină și așa și trebuie", a spus el.
Premierul interimar, Gabriel Oprea, a declarat, marți, la Realitatea TV, că va conduce Guvernul "ca un militar" și că intenționează să își facă datoria atâta timp cât prim-ministrul Victor Ponta lipsește.