Liviu Dragnea a vorbit despre suspendarea președintelui Iohannis, joi, după ședința de plen:
”Eu am discutat acum cu domnul Tariceanu și i-am spus că din punctul meu de vedere, suspendarea preşedintelui trebuie să fie o opţiunea serioasă pentru că, dacă doar stăm şi ne plângem, nu respectă azi Constituţia, nu respectă mâine Constituţia, poate mai trimite una alt consilier prezidenţial să ameninţe un alt judecător de la CRR, o fi trimis consilieri prezidenţiali să ameninţe şi judecători la ÎCCJ. (...) Şi dacă noi doar stăm şi constatăm, nu ne exercităm un atribut important al acestui for care este forul suprem din România", a declarat Dragnea la Parlament.
Liviu Dragnea a mai spus că luni vor lua o decizie în privința suspendării:
"Şi domnul Tăriceanu a spus că este de acord şi că trebuie să analizăm foarte serios zilele astea şi că luni trebuie să luăm o decizie - da sau nu. Dacă doar stăm și constatăm nu ne exercităm un atribut important”, a mai spus Dragnea.
Acesta a mai declarat că președintele are abordarea unui dictator, și a adăugat că tocmai președintele vorbea de PSD, care ar fi folosit potrivit șefului statului, dictatura majorității la adoptarea Codului Penal:
”Constituţie de care îşi bate joc, nu-l interesează nici legea, nici Constituţia, îl interesează doar propriul interes şi propria protecţie ca să o discutăm să vorbim foarte răspicat. Spunea ieri despre dictatura majorităţii, păi asta este exact abordarea unui dictator, pentru că majoritatea este unul dintre pilonii esenţiali ai democraţiei, pentru că de asta se fac voturi, de aia merg oamenii să voteze liber când sunt alegeri ca să aleagă o majoritate care să hotărască şi să legifereze şi să conducă prin guvern treburile ţării, administrarea acestei ţări. Şi este deranjat de majoritate, este exact logica întoarsă a unui dictator că nu contează majoritatea, nu contează votul, doar ce vrea unul singur care vrea să aibă subordonate toate instituţiile”, a mai adăugat șeful PSD.
În plus, șeful PSD a mai ținut să sublinieze că în şedinţa coaliţiei de guvernare, care va avea loc luni şi în care se va lua o decizie referitoare la suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis, nu va exista cineva care va avea "ultimul cuvânt", hotărârile fiind luate prin consens.
"Nu există un ultim cuvânt în coaliţie. În coaliţie noi luăm deciziile prin consens. Funcţionăm de foarte mult timp în coaliţie, avem o relaţie foarte bună, nici eu nu am avut vreodată ultimul cuvânt, nici domnul Tăriceanu. Nu se pune problema că cineva propune şi altcineva blochează. În coaliţie dintr-o parte se vine cu idei, din cealaltă se vine cu alte idei, până la urmă se ajunge la o concluzie - se merge într-un fel sau altul", a declarat Dragnea la Parlament.
Pe de altă parte, Liviu Dragnea a mai spus că o să îl întrebe pe Ionuț Mișa dacă Ministerul de Finanțe va recupera sutele de mii de euro de la Iohannis:
”O să aduc dovezile că în realitate va plăti. Îl întreb pe domnul Mișa dacă această instituție și Ministerul de Finanțe au de gând să recupereze sutele de mii de euro de la Iohannis. Este o întrebare pusă de multe ori în platourile de televiziune și văd că nimeni nu răspunde. E făcută și plângerea penală împotriva lui Iohannis. Discutăm de niște case obținute în fals”, a mai spus Dragnea, la Parlament.
Dragnea, ton amenințător la adresa jurnalistei Realitatea TV: ”Vă jucați cu vorbele grele!”
Totodată, Dragnea a atacat și Realitatea TV, și a izbucnit la adresa jurnalistei Realitatea TV.
”Mi-ați pus o întrebare dată probabil de Gușă sau de Rareș Bogdan, că eu am făcut înțelegere cu statul paralel, ca să mă achite. Ați făcut plângere la Parchet domnișoară?”, a spus Dragnea.
În vreme ce jurnalista Realitatea TV explica că nu a făcut decât să îi adreseze o întrebare, Dragnea a continuat, la fel de nervos: ”Răspundeți-mi la aceeastă întrebare, pentru că ați făcut o afirmație foarte gravă”.
”De câte ori o să avem conferință de presă o să vă întreb, pentru că nu cred că domnul Lazăr o să se autosesizeze. M-am săturat de aceste minciuni ordinare. Când vorbiți despre aceste negocieri cu statul paralel făcute de președintele Camerei Deputaților, ori trebuie să aveți dovezi, ori trebuie să faceți o plângere penală la Parchetul General”, a continuat șeful PSD.
”Dacă ați avut aceasta în minte, atunci înseamnă că aveți o informație. Vă rog să o dați, domnișoară, vă jucați cu vorbele foarte grele”, a mai spus Dragnea.
Revenim cu mai multe date.