"La Braşov nu s-a rezolvat. La Braşov au schimbat viceprimarul nostru cu un viceprimar de la PNL sau PDL. Ne uităm cu atenţie la ce se întâmplă în judeţe pentru că asta este principala motivaţie care ne determină să avem aceste discuţii. Dacă ce s-a întâmplat la Braşov continuă, probabil că nu mai avem subiect de discuţii", a spus Dragnea.
El a arătat că nu există nicio garanţie că PPDD nu va face în continuare ceea ce a făcut la Braşov. "Nu există nicio garanţie. Nu ne-am mai văzut. Nu ne-am mai întâlnit până acum, pentru că a fost o minivacanţă. Nu puteam să ne vedem de Rusalii. Am vorbit la telefon aseară, în cursul zilei de azi probabil o să ne mai auzim să stabilim când facem următoarea întâlnire", a spus Dragnea.
El a arătat, răspunzând unei întrebări, că preşedintele fondator al PPDD, Dan Diaconescu, nu a avansat în negocieri, prin intermediul reprezentanţilor PPDD, solicitarea redeschiderii OTV. "Nu am avut discuţii cu Dan Diaconescu. Chiar dacă am avea, cei cu care ne-am întâlnit nu pot cere aşa ceva pentru că nu are legătură cu cele trei domenii posibile de colaborare. Noi nu avem televiziune la partid", a spus Dragnea.
Surse politice au relatat că PPDD ar fi cerut de la PSD o funcţie de ministru, respectiv cea de ministru pentru românii de pretutindeni, şi patru funcţii de secretar de stat pentru a face majorităţi în Consiliile Judeţene.
Viceprimarul PSD din municipiul Braşov, Răzvan Popa, a fost schimbat din funcţie, joi, în cadrul şedinţei Consilului Local, acesta fiind înlocuit cu Adina Alexandrina Durbacă (PPDD).
La şedinţa ordinară de joi a CL Braşov, 16 consilieri locali de la PDL, PNL, PPDD şi FDGR au propus să fie introdusă pe ordinea de zi schimbarea din funcţie a viceprimarului PSD, Răzvan Popa.Consilierii locali au făcut această propunere ca urmare a alianţei dintre PDL şi PNL. După supunerea la vot, s-au înregistrat 17 voturi "pentru", trei "împotrivă" şi trei abţineri, Răzvan Popa fiind astfel schimbat din funcţie.
În locul lui Popa a fost aleasă Adina Alexandrina Durbacă (PPDD), cu 18 voturi "pentru" şi trei "împotrivă", fiind pentru prima dată când Braşovul are un viceprimar femeie. Răzvan Popa, în vârstă de 36 de ani, este vicepreşedinte al PSD Braşov şi a fost ales viceprimar în iunie 2012. El a fost jurnalist până în 2004, când s-a înscris în PSD, fiind purtător de cuvânt al organizaţiei judeţene braşovene. Adina Alexandrina Durbacă este avocat în Baroul Braşov şi consilier local din partea PPDD, începând din iulie 2012.