Liviu Dragnea, preşedintele PSD, anunţă că există discuţii avansate cu actorii importanţi din domeniul bancar şi cel al energiei, pentru a se stabili modificările la OUG 114, în special în privinţa laxei pe lăcomie şi a taxării companiilor din energie.
"Sunt discutii care au fost purtate, care se vor purta în continuare cu actori importanţi si relevanţi din domeniile respective, urmând ca într-o perioadă destul de scurtă să se ajunga la o concluzie, păstrându-se obiectivele. Preţul la gaze şi energie să nu explodeze şi să se creeze condiţii mai bune de creditare. Este deschidere foarte mare din partea Guvernului", a declarat Dragnea.
Întrebat dacă sunt adevărate informaţiile cu privire la discuţiile tensionate dintre PSD şi ALDE, pe tema taxării cu 2% a companiilor din energie, Dragnea a răspuns: "Nu. Eram joia trecută, cred, discutam despre Fondul Suveran de Investiţii şi OUG 114 şi aflam de a televizor că sunt neînţelegeri în Coaliţie. Nu este adevărat. Să nu ratăm obiectivele iniţiale."
Dragnea susține că discuțiile sunt legate de companiile care ar urma să facă parte din Fondul Suveran. "Toate discuțiile sunt legate de includerea în Fondul Suveran de Dezvoltare a unor companii de stat care să ridice cota acestuia, u să o afecteze", declarat liderul PSD.
Totodată, Dragnea a spus că se discută, mâine la guvern, ogligația fondurilor care administrează pensiile private să investească și în patrimoniul public-privat.