"Noi am am ai avut discuții cu ALDE, recunosc, mai multe discuții, suntem destul de aproape de a contura o soluție comună, nu e finalizată discuția. Nu am închis ușa UNPR, dacă dumnealor au luat decizia să meargă singuri la alegerile pentru București, acel protocol nu obligă, doar dă posibilitatea să se facă alianțe oriunde în țară", a spus Dragnea, la Palatul Parlamentului.
El a susținut că nu există reticențe din partea social-democraților din teritoriu în ceea ce privește încheierea de alianțe cu progresiștii, există doar "dorința firească de a adopta măsuri sau de a realiza colaborări și eventual alianțe care să fie eficiente pentru alegeri".
Liviu Dragnea a precizat că liderul ALDE Călin Popescu-Tăriceanu nu i-a spus niciodată că nu ar vrea alianțe comune cu organizațiile PSD și UNPR.
În context, el a arătat că au început ''să vină'' rezultatele sondajelor comandate de partid, adăugând că în continuare se fac cercetări atât pe București cât și pe alte localități din țară. "Nu pot să spun foarte multe din bucătărie. Se realizează sondaje în continuare, nu numai în București și focus — grupuri și tot felul de cercetări sociologice. Vrem să mergem la București cu un pachet integrat, care să însemne un program de guvernare locală pentru București și cu o echipă bine sudată și integrată de candidați, primarul Capitalei și primarii de sectoare", a explicat el.
Dragnea a mai spus că Tăriceanu și Victor Ponta nu doresc să candideze la alegerile locale și nu au fost măsurați în sondaje.