Întrebat dacă Crin Antonescu are şanse să câştige Preşedinţia României, Dragnea a răspuns: "Nu, eu cred că nu". "Eu cred că Crin Antonescu, din seara în care a rupt USL, a pierdut orice şansă de a fi viitorul preşedinte al României. Până în momentul acela era viitorul preşedinte al României", a spus Dragnea.
El a precizat că PSD, Victor Ponta şi el personal l-ar fi susţinut pe Antonescu pentru a ajunge preşedinte. "Nu numai eu l-aş fi susţinut, tot partidul l-ar fi susţinut, în frunte cu Victor Ponta. Ceea ce noi nu am înţeles şi nu o să înţelegem poate curând, poate vom afla mai târziu, nici eu, nici Victor Ponta, nici partidul, e ce s-a întâmplat cu Crin Antonescu şi cine a reuşit să-l convingă că noi nu-l vom susţine", a spus Dragnea.
El a arătat că primele semnale privind ruperea USL au fost date de Antonescu încă din septembrie 2013.
"În septembrie anul trecut am început şi eu şi Victor Ponta să observăm la Crin o altă atitudine: certa PSD-ul, certa premierul, stabileam ceva şi a doua zi nu mai era de acord. Am început să fim bănuitori, am început să primim semnalul că vrea să rupă, a început să ne spună permanent că noi nu-l mai susţinem. Ce s-a putut întâmpla de a putut să rupă această alianţă şi să-şi pună sub semnul întrebării total candidatura la prezidenţiale pentru noi rămâne un mister", a spus Dragnea.