"Vom avea multe nume noi și vreau să mă asigur că fiecare deputat care ajunge în Camera Deputaților și fiecare senator îndeplinesc câteva condiții. În primul rând, să fie responsabil și conștient că trebuie să vină la serviciu. Sunt doar două zile pe săptămână în care trebuie să fie prezent acolo, începând de luni după-amiaza până miercuri după-amiaza obligatoriu. Cred că nu este un efort foarte mare. Toți primarii mi-au spus și eu fiind de aceeași formație, lucrând în administrația locală, este greu de înțeles de ce mai apar situații de genul acesta când colegi de-ai noștri nu sunt prezenți în comisii sau la votul final din plen", a afirmat Dragnea, într-o conferință de presă susținută la finalul Comitetului Executiv Național al PSD.
El a adăugat că se urmărește totodată să profesionalizarea partidului: "De asemenea, o să mă asigur că atunci când vom forma grupurile parlamentare reprezentanții noștri în comisie sunt de acolo, adică, în funcție de comisiile din Parlament, așa vom structura oferta noastră parlamentară — să fie oameni care se pricep la domeniul respectiv, pentru că vrem să profesionalizăm partidul. De asemenea, vor fi mulți tineri pe listele de la Parlament. Nu ascund faptul că în toate deplasările din această campanie electorală eu personal am identificat în fiecare județ câteva posibile opțiuni pentru alegerile parlamentare".
Dragnea a menționat că se va deplasa în țară în perioada următoare, pentru a creiona lista de candidați pentru alegerile parlamentare din toamnă.
Dragnea nu mai vrea aroganță din partea reprezentanților PSD
Președintele Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, consideră că pierderea alegerilor în unele organizații PSD se datorează mai ales atitudinii conducerilor acestora, el anunțând că vor exista măsuri în acest sens, dar nu imediat.
"Nu am luat nicio decizie astăzi cu privire la posibile măsuri în organizațiile respective, pentru că vreau ca negocierile (pentru alianțe — n.r.) să nu fie tulburate de acest lucru, dar le-am spus colegilor că, în perioada următoare, o să se întâmple lucrul acesta. După ce vom finaliza negocierile și deciziile importante din Parlament, voi merge prin țară având câteva obiective foarte clare. În primul rând, și le-am spus să se pregătească, voi avea întâlniri cu toți primarii nou aleși și președinții de Consilii județene nou aleși, pentru ca proiectele pentru care au fost aleși să fie parte din programul nostru de guvernare (...), de asemenea să mă asigur că nu pleacă toată lumea în concedii după aceste alegeri", a declarat Dragnea, marți, la finalul ședinței Comitetului Executiv Național al PSD.
Potrivit acestuia, dacă într-o organizație va ajunge la concluzia că trebuie să se schimbe ceva serios, o simplă sancțiune sau un simplu pachet de sancțiuni nu este suficient.
"Și acolo trebuie să luăm măsuri serioase, pentru că, de exemplu, în această campanie electorală toți colegii mei care au înțeles ce am hotărât la congres, care au înțeles care este noua linie a partidului, abordarea, atitudinea, au câștigat alegerile, și mă refer în primul rând la primari. Colegi primari care aveau două, trei, patru, chiar cinci mandate, care au crezut că se pot comporta urât cu oamenii sau care au crezut că pot fi aroganți sau îngâmfați, și care au crezut că de la sine vor fi aleși, au pierdut. Și în județele unde am fi putut avea rezultate mai bune și nu le-am obținut, una din cauze a fost și atitudinea conducerii județene. (...) Nu merg să cosmetizez nicio organizație, merg să iau măsuri serioase și profunde. Vom lua toate măsurile necesare pentru ca acea organizație să devină funcțională și să poată exploata potențialul PSD. Vestea bună este că sunt puține județe în această situație. Vestea proastă este că sunt județe la care nu mă așteptam", a precizat liderul PSD.
El a arătat că, în cadrul reuniunii CExN, a fost făcută o analiză detaliată a alegerilor locale și a campaniei electorale cu fiecare președinte de organizație județeană. Totodată, s-a discutat despre stadiul negocierilor pentru formarea majorităților în Consiliile județene.
"Am făcut și o primă analiză — nu este cea finală. Ca primă informație: avem în jur de 1.700 de primari — asta înseamnă 53% din numărul total de primari. De data asta se pare că am câștigat mai multe orașe decât de obicei, deci a început să câștige PSD și în orașe mai mult decât de obicei, ceea ce pentru noi este o veste bună. Ca și vot politic, la consiliile județene, calculând numărul de mandate de consilieri județeni, procentul este de 44,2%, vot politic direct este de aproximativ 40%. Avem majoritatea singuri în 14 județe, în 11 facem majoritate cu ALDE, în două cu UNPR și ALDE, deci în total 27 de județe unde putem singuri sau împreună cu ALDE și UNPR să facem majoritățile. Am luat o decizie politică în Comitetul Executiv Național ca majoritățile cu prioritate să se facă cu ALDE și UNPR acolo unde se poate. (...) Mai sunt posibilități și în alte județe unde putem constitui majorități și cu alte formațiuni politice, dar negocierile sunt în curs. Avem reședințe de județ câștigate pe care nu le-am avut până acum — Bacău, Târgoviște, Galați, Zalău, Turnu Severin, Pitești. Am și pierdut trei — Botoșani, Satu Mare și Ploiești. Am discutat foarte serios cu fiecare președinte de organizație, sunt câteva județe unde s-ar fi putut obține rezultate mai bune", a detaliat președintele PSD.
Dragnea a menționat că vrea să creioneze, în vizitele sale prin țară, care vor fi candidații pentru alegerile parlamentare din toamnă.