Valerian Vreme le-a spus deputaţilor, în plen, că nu a săvârşit "vreo faptă nelegală"
Fostul ministru al Comunicaţiilor Valerian Vreme a declarat, luni, în plenul Camerei Deputaţilor, la dezbaterea cererii de încuviinţare a începerii urmăririi sale penale, că el nu a săvârşit "vreo faptă nelegală" şi că imaginea sa a fost deja afectată de "acuze nemeritate".
Vreme a arătat că funcţia de ministru este "preponderent politică" şi că, atunci când a semnat, în calitate de ministru al Comunicaţiilor, documentele în legătură cu care este acuzat, acestea aveau avizele necesare din partea departamentelor de profil din minister. "Documentele pe care le-am semnat au avut asistenţă juridică de specialitate din partea departamentelor de profil, suportul tehnic de fundamentare şi toate avizele necesare. Mă întreb retoric ce s-ar fi întâmplat dacă aveam toate documentele legale, toate avizele necesare şi eu refuzam să semnez. Nu puteam oare atunci să săvârşesc un abuz în serviciu? Nici nu m-am gândit şi nici nu cred că am săvârşit vreo faptă nelegală, pentru că nu am făcut acest lucru de unul singur, ci am avut suportul de legalitate!", a explicat Valerian Vreme, potrivit mediafax.ro.
Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a aprobat, marţi, cu 17 voturi pentru, unul împotrivă și o abținere, ridicarea imunităţii fostului ministru Valerian Vreme, decizia finală urmând să fie luată de plenul Camerei. Deputatul declara, marţi, după ce a fost audiat, de către deputaţii juriști, că acuzaţia procurorilor DNA este de abuz în serviciu şi se referă doar la HG 460, care, însă, nu a fost semnată de el, potrivit Mediafax.
”Acuzaţia este de abuz în serviciu şi se referă doar la HG 460, care nu a fost semnată de mine, e semnată undeva în 2009. Eu am semnat doar actul subsecvent care are absolut toate avizele şi toate analizele de specialitate. (...) Deci eu nu sunt acuzat, ci pur şi simplu solicitarea este pentru începerea urmăririi penale. Sper că colegii mei au înţeles foarte bine, inclusiv cum s-a derulat încheierea acelui act subsecvent şi decizia o vor lua în cunoştinţă de cauză”, preciza Valerian Vreme.
Camera Deputaţilor a fost sesizată pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de Vreme Valerian, ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale în perioada septembrie 2010 - februarie 2012 şi în prezent deputat, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, constând în aceea că ar fi încheiat contractul subsecvent, referitor la suplimentarea numărului de licenţe MECTS, pentru şcoli - contractul de furnizare produse nr.108 din 17 august 2011, în baza căruia, MCSI a efectuat plăţi totale de 8.825.673,50 euro, în condiţiile în care HG nr.460/2009 nu a reglementat situaţia licenţelor destinate unităţilor de învăţământ, iar preţul licenţelor nu reflectă discount-ul acordat de Microsoft.