Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a anunţat că de la începutul campaniei electorale şi până în prezent, 98% dintre persoanele care şi-au schimbat reşedinţa, în mod repetitiv, au fost verificate de poliţişti. Astfel, monitorizarea acestora a început cu două luni înainte să înceapă campania electorală, fiind vizate, în principal, persoane care au acţionat în aceeaşi manieră şi la alte tururi de scrutin, cerând mutarea reşedinţei.
"În urma acestor verificări, au fost întocmite 18 dosare penale pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, fals intelectual, fals în declaraţii şi coruperea alegătorului şi au fost aplicate 146 de sancţiuni contravenţionale", precizează reprezentanţii ministerului într-un comunicat de presă .