Potrivit propunerii de arestare preventivă a lui Horea Uioreanu, din grupul de interese făceau parte "oameni de afaceri importanţi, reprezentanţi ai unor regii din subordinea CJ Cluj sau chiar consilieri judeţeni", transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Investigaţiile penale vizează modul în care preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, inculpatul Uioreanu Horea Dorin, după preluarea funcţiei elective în iunie 2012, şi-a construit în jurul său un grup de interese în care a cooptat oameni de afaceri importanţi, reprezentanţi ai unor regii din subordinea CJ Cluj sau chiar consilieri judeţeni, pentru ca, în urmărirea intereselor de grup, exclusiv financiare, să direcţioneze resursele bugetare de o manieră în care fiecare din cei cooptaţi în grupul constituit în jurul preşedintelui CJ Cluj să aibă parte de profituri ilicite, prin mecanisme de canalizare a finanţărilor bugetare către societăţile comerciale private, prin eludarea legii, a principiilor transparenţei şi concurenţei loiale, scopul unic fiind acela de obţine foloase materiale necuvenite", se arată în documentul citat.
Procurorii susţin că, o dată ce a ajuns la conducerea instituţiei publice, Uioreanu "a înţeles că orice alocare bugetară din partea CJ Cluj se poate constitui într-o sursă de venit ilicit, sens în care a profitat în interes personal fără nicio rezervă".
"Pentru acordarea de contracte sau finanţări ale contractelor în curs, inculpatul Uioreanu Horea Dorin a instituit regula întoarcerii către sine a unui comision de 10-15 la sută din suma finanţată de la bugetul judeţului. De-a lungul mandatului său, acesta şi-a perfecţionat sistemul de alocare a banilor, condiţionând anterior aprobării bugetului anual finanţarea proiectelor/contractelor doar în situaţia în care beneficiarii - indiferent dacă aceştia erau edili din comunele judeţului sau reprezentanţi ai unor societăţi comerciale - acceptau întoarcerea comisionului de 10-15 la sută, practic mita ce urma a fi încasată de edilul judeţului, plată ce urma a fi realizată la momentul alocării bugetare”, se mai arată în propunerea de arestare.
Din document reiese că, deşi Uioreanu a declarat pentru anul 2012 venituri lunare de 6.213 lei, în realitate, preşedintele CJ Cluj realiza cheltuieli de peste 20.000 lei lunar. Din probele de la dosar rezultă că, în perioada aprilie 2013 - mai 2014, Horea Uioreanu a pretins de la omul de afaceri Vasile Pogăcean "remiterea cu titlu de mită a unei sume totale de 693.224 lei, constând într-un procent de 15 la sută din sumele alocate bugetar de CJ Cluj pentru contractele aflate în derulare de către firma Sinai Comimpex SRL aparţinând omului de afaceri".
"În cursul lunii aprilie 2013, inculpatul Vasile Pogăcean, patron al SC Sinai Comimpex SRL Iclod, a derulat o întâlnire cu preşedintele CJ Cluj căruia i-a solicitat sprijin privind finanţarea unor lucrări pe care societatea sa le avea în derulare pe raza mai multor comune din judeţul Cluj, contracte din cadrul unor programe de dezvoltare rurală, privind reabilitări de drumuri, podețe, renovări unități de învățământ, apă canalizare. Uioreanu a acceptat sprijinirea omului de afaceri, condiţionând aprobarea finanţării de remiterea unui procent de 15 la sută din suma finanţată, fără TVA, pretindere cu care Pogăcean a fost de acord”, se arată în documentul citat.
Potrivit procurorilor, preşedintele CJ Cluj a impus omului de afaceri ca banii să fie daţi prin intermediul consilierului său personal Răzvan Marius Pop, sens în care i-a pus pe cei doi în legătură şi i-a comunicat consilierului său ce avea de făcut.
"Tot în luna aprilie 2013, inculpatul Vasile Pogăcean a efectuat o nouă deplasare la sediul CJ Cluj şi, după o scurtă întrevedere cu preşedintele consiliului, acesta l-a chemat pe Pop și i-a cerut să-l însoţească pe omul de afaceri. În aceste împrejurări a avut loc prima remitere de bani din partea inculpatului Vasile Pogăcean către preşedintele CJ Cluj, suma remisă ca mită fiind în cuantum de 40.000 lei”, susţin anchetatorii.
Potrivit celor promise, la data de 31 mai 2013, sub semnătura preşedintelui Horea Uioreanu s-a trimis Ministerului Dezvoltării propunerea de alocare bugetară pentru finanţarea unor lucrări prin OUG 28/2013 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare rurală, în lista ataşată regăsindu-se şi lucrările contractate de SC Sinai Comimpex SRL.
"Preşedintele CJ Cluj a inclus pe lista beneficiarilor primăriile Fizeşul Gherlii şi Câţcău, respectiv contractele pe care aceste primării le aveau în derulare cu SC Sinai Comimpex SRL, pentru care a solicitat alocarea cu sumele de 1.175.000 lei şi, respectiv, 200.000 lei, în detrimentul proiectelor derulate de alte comunităţi locale de la sate", se mai arată în propunerea de arestare a lui Uioreanu.
Procurorii au subliniat că pentru anul 2013, urmare a demersurilor efectuate asupra preşedintelui CJ Cluj, prin mecanismul de alocare bugetară reglementat prin OUG 28/2013, "SC Sinai Comimpex a beneficiat de suma totală de 3.174.000 lei, iar aferent acestei sume, potrivit celor promise, inculpatul Vasile Pogăcean urma să remită preşedintelui CJ Cluj, cu titlu de mită, suma totală de 476.100 lei, calculată la un procent de 15 la sută".
În perioada mai 2013 - februarie 2014, Vasile Pogăcean a remis preşedintelui CJ Cluj, prin intermediul lui Răzvan Marius Pop, suma totală de 114.500 lei, după cum urmează: la data de 23 mai 2013 suma de 5.000 lei, la data de 24 mai 2013 suma de 5.000 lei, în 3 iunie 2013 suma de 9.500 lei, în 6 iunie 2013 suma de 4.500 lei, în 5 septembrie 2013 suma de 5.000 lei, în 9 ianuarie 2014 suma de 30.000 lei, în 20 ianuarie 2014 suma de 10.000 lei, în 24 februarie 2014 suma de 2.200 euro, echivalent a 10.000 lei.
Horea Uioreanu şi oamenii de afaceri Ioan Bene şi Vasile Pogăcean, reţinuţi de procurorii DNA pentru fapte de corupţie, au fost arestaţi preventiv, joi seară, de magistraţii Curţii de Apel Cluj.