Redăm, în continuare, precizările DNA, în care se precizează că sunt cercetate alte aspecte din investigaţia jurnalistică, decât cele anunţate în urmaăcu patru zile.
Bombonica Dragnea, audiată la DNA, în ancheta "Brazilia", după investigaţia Rise Project
"La data de 10 iulie 2017, procurorii anticorupție s-au sesizat din oficiu în legătură cu alte aspecte conţinute în investigaţia jurnalistică, publicată la data de 6 iulie 2017 (altele decât cele precizate în comunicatul din 7 iulie 2017), existând indicii cu privire la săvârșirea unor infracțiuni asimilate corupției. În acest moment este începută urmărirea penală doar cu privire la faptă (“in rem”). Această etapă nu are caracterul formulării unor acuzații împotriva unei persoane, ci are doar semnificația instituirii cadrului procesual în care se pot strânge primele probe cu privire la o anumită faptă."
Anchetă la DNA despre TEL DRUM şi afacerile lui Dragnea din Brazilia
DNA, pe 7 iulie: Avem anchetă în curs
Pe de altă parte, pe 7 iulie, la o zi de la publicarea anchetei Rise Project, DNA a anunţat că există deja o anchetă în curs, după dezvăluirile Rise Project, pentru începerea urmăririi penale in rem (față de fapte) sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni de corupție și asimilate corupției. Ancheta începuse în februarie 2016:
"Ca răspuns la solicitări primite de la reprezentanți ai mass media determinate de publicarea unei investigații jurnalistice, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să transmită următoarele:
O parte dintre aspectele conținute în investigația jurnalistică publicată la data de 6 iulie 2017 fac obiectul unui dosar penal aflat pe rolul DNA. În acest dosar, constituit pe bază de sesizare din oficiu, procurorii au dispus, la data de 19 februarie 2016, începerea urmăririi penale in rem (față de fapte) sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni de corupție și asimilate corupției.
După începerea urmăririi penale in rem au fost administrate mijloace de probă constând în audieri de martori, ridicări de documente, solicitări de relații de la autoritățile naționale și de la autoritățile din Brazilia.
Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare", anunţa DNA.
Rise Project: Dragnea a preluat fraudulos Tel Drum, potrivit unui raport secret al DGIPI
Jurnaliștii de investigații de la Rise Project au publicat, joi, un raport clasificat al serviciului secret al Ministerului de Interne, DGIPI, potrivit căruia șeful PSD, Liviu Dragnea ar fi „deținătorul majoritar al acțiunilor la purtător de la SC Tel Drum SA", fapt pe care Dragnea l-a negat întotdeauna. Chiar în ziua în care apare documentul secret al DGIPI, redacția Rise Project a fost vizitată de o echipă ANAF. Liviu Dragnea s-a distanțat de această acțiune în forță, spunând că are sentimentul că se dorește compromiterea sa și a cerut ministrului de Finanțe și șefului ANAF să dea explicații privind prezența inspectorilor ANAF în redacția Rise Project.
Procurorul General: Dacă raportul prezentat de Rise Project e real, faptele ar fi de competența DNA
Pe de altă parte, inevestigaţia nu a rămas fără ecou. Încă de la apariţie, procuprul general a avut o reacţie. Dacă raportul prezentat de jurnaliştii ”Rise Project” - cu privire la legăturile dintre președintele PSD, Liviu Dragnea, și compania Tel Drum - este real, faptele ar fi de competența DNA, a afirmat, vineri, Procurorul General Augustin Lazăr.
Ce spune Dragnea de anchetă
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a respins, luni, informaţiile prezentate de Rise Project privind legăturile sale cu firma Tel Drum, afirmând că nu are acţiuni la purtător şi nici nu se află "în spatele" ei, fapt demonstrat de mai multe dosare deschise şi în cazul cărora a fost dispusă neînceperea urmăririi penale.
Liviu Dragnea a contestat şi informaţiile privind afacerile sale în Brazilia.
"N-am ascuns niciodată că am mers în această ţară. Am avut îndrăzneala să merg şi în alte ţări. Nici lucrul ăsta nu l-am ascuns. N-am transferat bani în Brazilia, n-am transferat bani în nicio altă ţară. N-am făcut afaceri în Brazilia şi nu am afaceri în Brazilia şi nici în altă ţară", a spus şeful PSD.
De asemenea, Dragnea a susţinut că totul a pornit de la George Soros, care este, în opinia sa, "un personaj malefic”.