"Domnul Orban ne-a obișnuit cu astfel de declarații și vreau să le spun telespectatorilor, care știu că vă urmăresc, faptul că, cel puțin din punctul meu de vedere, vom trata în proporțiile și în măsura necesară aceste declarații, deoarece, în marea lor majoritate, ceea ce spune domnul Orban și mai mulți alți politicieni ungari se referă la criza de identitate politică prin care trece FIDES-ul, la el acasă. Nu sunt mesaje de consum extern, ci mesaje pentru ei. Orban are două probleme majore: prima, de natură internă și anume partidul Jobbik, de extremă dreaptă, câștigă teren în Ungaria, iar, pe de altă parte, Orban și Ungaria se află la limita adoptării unor măsuri de sancțiune din partea partenerilor europeni și euroatlantici, tocmai datorită unei suite întregi numai de declarații, dar și de decizii împănate de xenofobie, de antisemitism grav și totodată, un partener care are câte ceva de revendicat de la toți vecinii săi.
Domnul Orban avea de revendicat ceva exact când Ucraina se afla în momentul cel mai complicat al existenței sale, în mod sistematic, Orban a avut ceva de revendicat în Voivodina sârbă, Orban a avut ceva de revendicat, în mod sistematic, în România și Slovacia. Un astfel de comportament repetitiv nu își găsește niciun fel de explicații într-o zonă europeană în care valorile și standardele contează mai mult decât orice. Dând la o parte o retorică aberantă, acest om sfidează o realitate și niște reguli de funcționare doar în ideea de a alătura naționalismul și populismul pentru consumul intern", a declarat Cristian Diaconescu.
În acest context, Cristian Diaconescu a punctat faptul că "Viktor Orban și Guvernul de la Budapesta nu pot servi nici măcar comunității lor maghiare din exterior", în condițiile în care sfidează realitatea, "încercând să ofere opiniei publice criza variantelor".
"Aici vă spun spre analiză. La nivelul de lucru al ministerelor, la nivelul structurilor tehnice, nu regăsești aceeași categorie de mesaj. La nivelul structurilor tehnice, ungurii sunt mult mai moderați, întind coarda un pic cât se poate, dar nu trec într-o zonă aproape tabu a antisemitismului și xenofobiei. Nu o să auziți reprezentanți unguri vorbind despre lagăre în care să aduni imigranții sau asemănând imigranții cu teroriștii, așa cum a făcut Orban. Au și reticențe în legătură cu politica mare pe care o afișează Orban. Eu mă amuz să vad Guverne precum cel din Grecia sau Budapesta încercând să își justifice neîmplinirile interne prin jocul dual pe care ei cred că îl fac. Ei își imaginează că Bruxelles-ul sau Washington-ul se intimidează de ocheadele aruncate Rusiei sau Chinei, iar, pe de altă parte, Rusia sau China vor fi disponibile să aloce bani sau resurse, să îi ia îm brațe și să fugă cu ei spre noi zori de prosperitate. Fals.
Câtă vreme ei creează o oarecare problemă, în interiorul organizațiilor, sunt în regulă. Când își agață supraviețuirea de Rusia sau China, primesc o ușă în față. Cum așa-ziși politicieni își nenorocesc statele mergând pe o linie politică perfect greșită în ideea a intimida Occidentul. Până la urmă, dau cu dinții în pământ și se fac de râs, cum a făcut-o Tsipras și e și soarta pe care o avea și domnul Orban, dacă insistă cu genul de atitudini pe care le are, crezând că dacă infirmă un sistem de valori, automat va fi credibil în cealaltă parte. Moscova nu are nevoie de ratați ai UE și ai NATO. Ei sfidează o astfel de realitate, încercând să ofere opiniei publice criza variantelor", a mai spus Diaconescu.
Pe de altă parte, Diaconescu a precizat că "între UDMR și Viktor Orban și Guvernul de la Budepesta nu există o bună relație".
"Laszlo Tokes a încercat să joace și va încerca să joace pe așa-zisa vulnerabilitate a UDMR. Vreau să spun că între UDMR și Viktor Orban și Guvernul de la Budepesta nu există o bună relație. Din acest punct de vedere, UDMR e acuzat sistematic, fie direct de la Budapesta, fie prin intermediul lui Laszlo de pasivitate în promovarea unor revendicări pe care ei le consideră utile și necesare astăzi", a afirmat fostul ministru de Externe.