2,5 milioane de euro pentru o firmă fără activitate
În 2019, firma Conteh Barengott SRL a primit un contract de 2,5 milioane de euro de la Consiliul Județean Maramureș, controlat de Gabriel Zetea. Până în acel an, firma nu avea nicio activitate și nu încasase niciun ban. În 2018, firma nu avea nici măcar angajați. În 2019, Conteh a declarat un singur angajat și a reușit să obțină contractul milionar pentru consolidarea unui deal împotriva alunecărilor de teren.
Cu un singur angajat, firma Conteh Barengott trebuia să îngroape în sol niște cadre metalice rezistente, în secțiune dreptunghiulară, sperând că va consolida solul pe care fusese construit Centrul de Management Integrat al Deșeurilor (CMID).
Nu a contat nici faptul că firma Conteh nu avea nicio experiență în acest domeniu. Ulterior s-a descoperit că, de fapt, firma trebuia să organizeze șantierul și să-l administreze. Lucrările au întârziat foarte mult, în timp ce alunecările de teren punea în pericol Centrul de Management al Deșeurilor construit cu banii Consiliului Județean.
100 de milioane de euro risipite
În cei 4 ani în care a condus Consiliul Județean Maramureș, Gabriel Zetea nu a fost capabil să finalizeze lucrările la Centrul de Management Integrat al Deșeurilor. Zetea a avut pe mână peste 100 de milioane de euro (din fonduri europene, bugetul județului, bani de la Guvern), dar a ignorat toate problemele de la CMID.
Încă din 2017, Zetea știa de situația în care se aflau lucrările de la CMID, dar nu a intervenit pentru a găsi o soluție, ci a preferat să ascundă problemele, după cum arată presa locală.
Peste 100 de milioane de euro au fost risipite de CJ Mararemuș condus de Zetea, iar în 4 ani nu a finalizat construirea CMID. Pentru dezastrul lăsat de Gabriel Zetea, plătesc în fiecare zi cetățenii din Maramureș.
Pomeni electorale de 3,3 milioane lei
În aprilie 2020, înainte de alegerile locale, Gabriel Zetea a decis să cumpere, prin achiziție directă, kit-uri sanitare în valoare de 3,3 milioane de lei. Legea din pandemie îi permitea să facă aceste achiziții direct, fără licitații. Un kit sanitar conținea: 2 sticluțe de dezinfectant de 40ml, 10 mănuși, 10 măști, 2 săpunuri și o pungă personalizată (cu CJ Maramureș și numele lui Gabriel Zetea). Costul unui singur kit era de 97 de lei. Dacă un cetățean ar fi cumpărat aceste produse din magazin, ar fi plătit doar 32 de lei, după cum arătau jurnaliștii.
Gabriel Zetea a cumpărat aceste kit-uri inutile, cu prețuri umflate, pe care ulterior le-a distribuit cetățenilor în campania electorală. Nici aceste kit-uri nu l-au ajutat, iar cetățenii l-au trimis acasă la alegerile locale din 2020. Maramureșenii au înțeles cum Zetea a încercat să le cumpere voturile în 2020.
Milioane de lei aruncate pe lăutari
Dezastrul lui Gabriel Zetea s-a văzut în toate domeniile. Liderul PSD a aruncat banii pe lăutari chiar și în perioada pandemiei, când evenimentele erau interzise.
Ansamblul Național Transilvania primea, în 2016, doar 3,5 milioane de lei de la Consiliul Județean Maramureș. După ce Zetea a venit la conducerea CJ, bugetul ansamblului a crescut constant până la 9,2 milioane de lei în 2019. Adică aproape s-a triplat. Ansamblul Transilvania a primit bani și în 2020, când evenimentele erau interzise în timpul pandemiei. Gabriel Zetea a dat 6,6 milioane de lei în timpul pandemiei, scrie 24news.ro.
De asemenea, salariile angajaților de la Ansamblu s-au triplat și ele în timpul mandatului lui Zetea la CJ Maramureș. Dacă în 2017 salariile artiștilor ajungeau la 1 milion de lei, în 2020 erau de 3 milioane de lei.
Zetea, fără șanse și în 2024
Gabriel Zetea intră în cursa pentru funcția de președinte al Consiliului Județean și în 2024, însă nu are șanse la victorie. Dezastrul financiar, lipsa proiectelor importante, risipa de bani sunt doar câteva dintre problemele care pe care liderul PSD le-a provocat în Maramureș. După alegerile din 2020, Zetea s-a consolat cu un fotoliu de deputat în Parlamentul României, de unde a ignorat problemele cetățenilor.