Reprezentantul Opoziţiei susţine că politica " nu trebuie să îşi vâre coada în telecomunicaţiile speciale":
Efectele lipsei de maturitate a actualilor guvernanți, precum și ale crizei din USL se răsfrâng asupra instituțiilor statului, inclusiv asupra celor care asigură funcțiuni legate de securitatea națională.
Reprezentanții Puterii susțineau mai ieri, cu patimă, în Parlament, modificările legislative care să permită mutarea STS în subordinea Ministerului de Interne. Însuși Gabriel Oprea propunea, în acest sens, amendamente la lege, semnând modificările în calitate de ministru interimar la Interne și de vicepremier.
Pentru a ascunde eșecul guvernului în gestionarea consecințelor accidentului aviatic din Munții Apuseni, dar și din dorința de a aronda politic o instituție despre care unii își închipuie că le-ar putea fi de folos în alegeri, USL a decis să mute STS în parohia unui minister.
Noi, cei din Opoziție, încercam degeaba să argumentăm că politica nu trebuie să își vâre coada în telecomunicațiile speciale, că STS înseamnă mai mult decât 112, că instituția este responsabilă de securitatea comunicațiilor țării noastre cu NATO și că asigură toate comunicațiile securizate ale instituțiilor statului.
Victor Ponta s-a răzgandit, dar nu pentru că a găsit o soluție de mai bună funcționare a instituțiilor statului, ci de teamă că STS ar putea ajunge sub comanda lui Klaus Iohannis. Și a decis să propună trecerea comunicațiilor speciale în subordinea Parlamentului, respectiv să lase unui ministru liberal doar responsabilitatea serviciului de urgențe, 112.
Sedus de gândul că ar putea să își sporească puterea, răzgândacul Ponta încurcă în Parlament firele USL cu cablurile STS.