"Până în acest moment, au fost strânse 32.000 de semnături, iar luni, la ora 10,00, vom depune la Tribunalul București dosarul de înființare a Partidului Național Democrat (PND). PND este un partid înființat de 19 persoane — opt dintre ei sunt deputați, 11 sunt oameni tineri", a spus Fenechiu, într-o conferință de presă la Palatul Parlamentului.
El a precizat că noua formațiune se va particulariza prin "competență și integritatea membrilor", iar la baza tuturor demersurilor membrilor partidului va sta depolitizarea administrației.
Printre fondatori, se numără deputații care au solicitat Biroului permanent schimbarea denumirii grupului PP-DD în Democrat și Popular.
Întrebat de diferența între numele propuse pentru grupul parlamentar și noua formațiune anunțată joi, Daniel Fenechiu a răspuns că s-au purtat discuții cu unii deputați care vor să i se alăture acesteia și care se consideră mai apropiați de doctrina populară.
"Prima rațiune este că, la data înființării grupului parlamentar, nu exista partidul, nu există nici astăzi. A doua este legată de faptul că suntem în discuții cu deputați care se consideră a fi mai apropiați de doctrina populară decât de doctrina național—democrată, drept pentru care nu ne-am dorit să cauționăm denumirea grupului într-o direcție care să fie un blocaj pentru unii și întrucât curentul popular este unul important, poate cel mai important în Europa, ne-am dorit să avem posibilitatea să fim deschiși și către reprezentanții acestui curent", a precizat Fenechiu.
El a mai menționat că va încerca să refacă și grupul parlamentar de la Senat.
"Deocamdată, nu avem niciun parlamentar la Senat. Noi considerăm că o mare parte dintre colegii noștri ( din PP-DD — n.r.), cu care am început în legislatura 2012-2016, au plecat din fostul partid nu din dorința lor de a pleca, ci datorită faptului că nu s-au mai regăsit sau au fost făcuți să plece. Dacă există disponibilitatea lor, discuții am avut în sensul ăsta, suntem deschiși spre a încerca să refacem măcar o parte însemnată din ce au fost grupurile noastre parlamentare, chit că este foarte greu", a spus Fenechiu.