Intr-un comunicat remis presei, Valeria Schelean condamna decizia parlamentarilor din coalitia de guvernare condusa de PSD de a refuza includerea legii de respingere a OUG 55/2014 pe ordinea de zi a comisiei juridice.
"Gestul parlamentarilor PSD arata ca acestia vor sa treaca sub tacere rezolvarea unei situatii generate de dispretul domnilor Ponta si Dragnea la adresa statului de drept. Desi termenul pentru adoptarea tacita a proiectului de catre Camera Deputatilor este 11 februarie, majoritatea parlamentara a decis sa nu discute acest proiect de lege, stiut fiind ca ar trebui sa reglementeze si o solutie juridica pentru ce se va intampla cu alesii locali care au ales sa schimbe partidul in cele 45 zile pe care le prevedea OUG", se arata in comunicatul remis Ziare.com.