Deputatul Alfred Simonis este noul lider al deputaţilor social-democraţi, potrivit unor surse parlamentare.
Simonis a fost ales deputat în circumscripţia electorală Timiş şi a deţinut funcţia de vicelider al grupului PSD din februarie 2018.
El îl înlocuieşte pe deputatul Daniel Suciu care a devenit viceprim-ministru şi ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.
Nașul de cununie al lui Simonis este fostul premier PSD Sorin Grindeanu. De altfel, la răsturnarea cabinetului Sorin Grindeanu, Simonis s-a aflat printre parlamentarii care au „jucat” cu fostul premier social-democrat.
După demisia recentă din PSD a deputatului timișorean Adrian Pau, la bursa transferurilor circula în partid cu titlu de zvon că pe urmele lui Pau ar putea să calce și Alfred Simonis.