Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene anunţa, la începutul acestei săptămâni, că Raportul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) pentru România, care are un impact major asupra aderării la Spaţiul Schengen, va fi publicat la începutul anului 2015. "Raportul are două părţi. Prima se referă la instituţii şi de ani de zile laudă DNA pentru ceea ce face. La instituţii, DNA va lua coroniţă ca în fiecare an. Să vedem cu DIICOT ce se întâmplă după ce procurorul-şef a fost arestat preventiv", a declarat, pentru "ring", europarlamentarul Monica Macovei. În opinia fostului candidat la preşedinţie, un alt capitol la care România nu este privită cu ochi buni e cel al voinţei politice de a lupta împotriva corupţiei. "În ultimii ani, România a stat foarte prost. Voinţa politică nu înseamnă doar legi, ci şi ridicarea imunităţii. Până acum a mers prost, pentru că nu s-a ridicat nici o imunitate până săptămâna trecută. Raportul va fi un amestec", a adăugat europarlamentarul, potrivit ziarulring.ro.