"Este un copil purtător sănătos de meningococ, aşa cum sunt sute de mii de oameni. Nu are boala, dar primeşte tratament profilactiv post expunere", a precizat Streinu-Cercel. Meningococii se găsesc în mod uzual la nivelul nazofaringelui.
Cel mai probabil, transmiterea patogenilor se face de la individ la individ, prin inhalarea picăturilor de salivă contaminate. De asemenea, transmiterea infecţiei se poate realiza şi prin contact direct sau indirect.
"Aproape două treimi dintre indivizii unei colectivităţi sunt purtători asimptomatici de meningococ. Procentul purtătorilor asimptomatici este mult mai crescut în cazul membrilor familiei şi al celor care au luat contact cu pacienţi cu boala meningococică. Starea de purtator poate persista pe durata mai multor luni. În frecvente situaţii, starea de purtător se poate croniciza. Colonizarea cu o nouă tulpină va conduce cel mai probabil la apariţia unei forme de boală invazivă, care debutează înainte de apariţia anticorpilor specifici. Rata îmbolnavirilor poate creşte mult printre membrii familiei în care există un individ bolnav", a mai spus managerul Institutului Naţional de Boli Infecţioase "Matei Balş".
Nepoata cosmonautului Dumitru Prunariu a murit de meningită, duminică, în mai puţin de o oră după ce a fost dusă, în stare gravă, la Institutul "Matei Balş" din Bucureşti.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, fata s-a simţit foarte rău, iar părinţii au chemat o ambulanţă, fiind trimis un echipaj de la o salvare privată, care i-ar fi pus diagnosticul de faringo-amigdalită şi enterocolită şi i-ar fi dat tratament pentru aceste boli. Duminică dimineaţă, pentru că fata se simţea tot mai rău, părinţii au dus-o la Institutul "Matei Balş", unde medicii i-au pus diagnosticul de infecţie meningococică severă, iar câteva ore mai târziu a decedat.