,Viorica Dăncilă va beneficia de susținerea PSD Olt în cursa pentru Cotroceni. Anunțul a fost făcut de președintele executiv al PSD Olt, Marius Oprescu. Întrebat de jurnaliști ce șanse are Viorica Dăncilă să câștige președinția României, liderul social democraților a precizat că organizația județeană se va mobiliza să obțină un scor cât mai bun pentru șefa partidului. Asta în ciuda faptului că PSD Olt a considerat că Gabriela Firea ar fi persoana care ar avea șanse reale să câștige cursa prezidențială.
„Așa cum știți, noi am susținut altă idee, de a avea un alt candidat, astfel încât să ne maximizăm șansele la președinție. În momentul de față nu pot s vă spun ce șanse avem. Probabil și noi pentru Olt vom face o serie de sondaje pentru a vedea care sunt șansele noastre și cum putem face să le maximizăm'', a declarat Oprescu.