La vremea respectivă, Carmen Dan s-a arătat deranjată de faptul că un subordonat are alte păreri decât cele ale PSD, iar acum încearcă să obţină schimbarea lui din funcţie.
Printre altele, serviciul Omoruri, condus de Radu Gavriş, a rezolvat cazuri rămase cu autor necunoscut de mai bine de zece ani şi a reuşit să îl prindă pe Vitalie Proca, individul care a împuşcat un tânăr din Capitală cu un AK-47, în 2012. Iar în 2015, acelaşi serviciu condus de Radu Gavriş prelua un alt dosar de răsunet: ancheta în cazul incendiului de la Colectiv. Investigaţiile făcute de serviciul Omoruri s-au concretizat cu trimiterea în judecată a patronilor de la clubul Colectiv.
Tevatura creată în jurul numelui şefului de la Serviciul Omoruri şi lipsa de susţinere a ministrului de Interne faţă de profesioniştii care şi-au dedicat întreaga viaţă meseriei au stârnit ecouri în rândul poliţiştilor. Sute de agenţi din toată ţara, inclusiv Marian Godină, şi-au declarat susţinerea pentru Radu Gavriş şi pentru toţi cei care fac cinste uniformei de poliţist.