Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, la Antena 3, că social-democrații mai au nevoie de 5-6 voturi pentru succesul moțiunii de cenzură, precizând că se află în discuții cu mai mulți parlamentari care ar vrea să intre în PSD, fiind posibil ca luni aceștia să-și oficializeze noua afiliere politică.
”În jur de 5-6 voturi ne lipsesc în acest moment. la începutul sesiunii anumiți parlamentari vin și declară la tribună apartenența la un grup parlamentar sau altul. Vom vedea adevăratul recensământ după ziua de luni când vor face solicitări la Biroul Permanent să se ia act de afilierea lor. Sunt parlamentari cu care am stat de vorbă și doresc să se afilieze grupului parlamentar al PSD”, a declarat Marcel Ciolacu.
Dacă trece moțiunea, nu ajungem la anticipate
Acesta a spus că, și în cazul în care va trece moțiunea de cenzură, este puțin probabil să se ajungă la alegeri anticipate.
”Noi vorbim că se forțează anticipate, dar PNL a luat acum câteva zile 4-5 parlamentari. Ei își întăresc grupul, deci este o minciună că-și doresc anticipate (…) Eu sunt optimist că va trece moțiunea. Acum PMP, ALDE și minoritățile nu vor vota o moțiune pentru că le este teamă de anticipate. Ce vor face dacă trece moțiunea? Nu vor vota viitorul guvern Orban? Eu cred că da. Este foarte greu să ajungi la anticipate”, a spus Ciolacu.
El a confirmat că moțiunea de cenzură a PSD va fi depusă joi dimineață, urmând ca la prânz Birourile Perrmanente reunite ale Parlamentului să stabilească graficul de dezbatere și votare a moțiunii. Pe lângă moțiunea de cenzură ca urmare a angajării răspunderii Guvernului pentru alegerile locale în două tururi, Ciolacu a spus că PSD ar putea să depună încă o moțiune în această sesiune parlamentară.