Parlamentarul a vorbit despre ipoteza potrivit căreia recentele acţiuni ale DNA ar constitui o prigoană îndreptată exclusiv împotriva PSD-ului.
În acelaşi timp, Tudorache a arătat cum îi este influenţată propria candidatură de către situaţia în care se află acum Negoiţă.
Dan Bucura: Bună ziua și bine ați venit în studioul nostru la PSnews. Domnule Tudorache, candidat deocamdată. Râdeți, pentru că iată cum vin breaking news-urile peste noi. Tocmai am aflat că un alt candidat al PSD-ului, domnul Negoiță de la Sectorul 3, a fost chemat acolo (la DNA – n.r.) așa că, sigur, îmi propusesem să începem altfel, dar vă întreb direct: mai aveți curaj să candidaţi din partea PSD-ului astăzi?
Daniel Tudorache: Da. Eu am curaj, voi candida. Sper ca, până pe 24 (mai – n.r.), să depunem candidaturile toți colegii. Ca și dumneavoastră, am aflat în dimineața aceasta de Robert Negoiță. E adevărat: zvonuri erau în ultima perioadă. Vom vedea ce se întâmplă și care vom rămâne în picioare, să candidăm din partea PSD-ului la sectoare și la Primăria Capitalei.
Dan Bucura: Simțiți povestea asta ca o prigoană îndreptată exclusiv împotriva PSD-ului? Pentru că, până la urmă, a fost și mișcarea cu Ludovic Orban.
Daniel Tudorache: Nu. Nu cred că e o prigoană. Bănuiesc că justiția își face treaba. Nu știu acuma cât de bine, dar își face treaba. Datoria noastră este să rămânem în picioare – mă refer la noi, ca politicieni. Dacă te simți cu musca pe căciulă, te dai la o parte; dacă nu, rămâi în joc. Eu rămân în joc.