Actualul magistrat a mărturisit în cadrul interviului că a trimis în judecată și persoane pe care le cunoștea personal, apropiate, din sistem. „Da, s-a întâmplat. Am investigat, am cercetat, am trimis în judecată oameni pe care îi cunoșteam. Erau din magistratură. Nu era foarte comod, dar cineva trebuia să o facă”, a conchis acesta.
”În momentul care aleg pe cineva, pentru că dacă duci o luptă anti-corupție ai nevoie de o voință politică consecventă și continuă, trebuie să știi cine sunt cei care se prezintă în fața ta la urne. Dacă nu corespund cerințelor, dă-le votul de blam. Fără a trece prin clasa politică nu ai cum să ajungi la instituții judiciare performante. Da, populația trebuie să curețe clasa politică, atunci când merge la vot. Problema este că nu ai de ales întotdeauna între bine și rău”, a spus Morar.
Pe de altă parte, acesta a mai spus că a ajuns șef la DNA pentru că a existat voință politică. „Președintele Băsescu a avut inspirație să numească în funcția de ministru al Justiției o persoană care nu era din sfera politică (n. red. Monica Macovei), iar acea persoană a avut inspirația să numească șefi ai instituțiilor anti-corupție, la fel, oameni care nu aveau legătură cu mediul politic. Cert este că acești doi oameni au făcut ce trebuie și au schimbat modalitatea cum se derulau lucrurile până atunci.