''Nu pot asista ca PP-DD, un partid pentru care am muncit cu trup și suflet, dar mai ales cu suflet, să intre în disoluție sub privirile senine ale conducerii, care este preocupată doar de a seca partidul de orice resurse mai poate acesta oferi. Nu pot asista, în bună știință și cu deplină conștiență, la disiparea speranțelor și entuziasmului, care a generat un milion de voturi și la înlocuirea acestora cu sentimentul zădărniciei trudei, celor care au crezut că se poate și au demonstrat că se poate. Pentru că atât eu, cât și cei cu care am plecat la drum acum patru ani și trei luni, am fost convinși că se poate, iar votul românilor de la alegerile locale și parlamentare a fost dovada că și românii credeau că se poate'', afirmă deputatul, într-un comunicat transmis, joi, Agerpres.
Fenechiu susține că a luat această decizie după ce, în ultimele zile, a discutat cu ''sute de oameni ai organizației PP-DD sector 4'', subliniind că, după ce a pus bazele, alături de ceilalți membri de partid, ”celui mai de succes proiect politic nou, din România ultimilor ani, în numai trei luni de cârdășie cu PSD”, PP-DD ”a ajuns o ruină”.
Mai multe pe Agerpres.