"În primul rând vrem ca prin formare să modernizăm administrația. Vom reînființa Institutul Național de Administrație în decembrie, genul ENA în Franța. Orice funcționar public trebuie să meargă continuu, din ciclu în cilu de formare. O carieră în care oamenii să câștige bine înseamnă și formare. Este chiar cerut de cei care lucrează în administrație. Apoi e vorba de un alt lucru: lucrăm la o codificare. Este un început în acest proiect.
Discutăm și peste câteva săptămâni cu societatea civilă despre funcția publică. Asta înseamnă și până unde depolitizăm. Împreună cu societatea civilă vom vedea. Mergem până sub secretarul de stat și restul rămân funcționari publici sau mergem până mai jos. Asta înseamnă că un Guvern care vine poate să numească până la un anumit nivel. Aș susține să mergem cât mai puțin cu politizarea și în rest să avem o administrație profesionalizată, să aibă un ghid de carieră și să rămână pe funcții doar daca se profesionalizează. Să nu mai avem oameni care se umilesc la ghișee", a declarat Vasile Dâncu.
Înainte de toate, punctează Dâncu, în ceea ce privește modernizarea administrației care se poate realiza într-un an de zile, cât timp are Guvernul Cioloș la dispoziție, "trebuie să schimbăm în primul rând o cultură organizațională".
În acest context, Dâncu a vorbit și despre "un cod administrativ care să conțină principiile și armonizarea legilor", în condițiile în care "sunt o serie de lucruri incoerente în ceea ce privește administrația - inegalități privind plata salariilor, indemnizațiilor" și nu numai.
"Sunt mai multe lucruri aici. E și faptul că acești oameni sunt suprasolicitați. E adevărat, de asemenea, că acești oameninu au fost pregătiți pentru funcția respectivă, în totalitate. De exemplu: traininguri de comunicare. M-am uitat în programele europene: sunt mulți bani puși pentru comunicare. Aceste lucruri nu s-au făcut. Vom lansa sute de programe pe fiecare minister, printre criteriile de formare va fi și cel comunicațional", a adăugat vicepremierul.
Referindu-se la codificare, ministrul Dezvoltării Regionale a punctat faptul că legile trebuie adunate și puse în coerență: "Astăzi, un fucționar are de luat o hotărâre și are trei legi care i se par că se bat cap în cap. De aceea îi e frică să semneze", a adăugat Dâncu.
Totodată, ministrul Dezvoltării Regionale a anunțat că în două săptămâni va prezenta o strategie "care ține de noi criterii de evaluare a funcționarilor publici".
Pe de altă parte, Dâncu a anunțat și schimbarea legii privind achzițiile publice.
"Vreau să vă spun cinstit: ce s-a lucrat și în domeniul modernizării legilor, până acum, este de multe ori un foarte bun capital la foarte multe ministere. Avem strategii. În iarnă voi lansa o strategie legată de dezvoltarea teritorială în România. Nu e numai un lucru pe care îl facem din nou acum, ci încercăm să dăm coerență în perspectiva dezvoltării României și adunâm ce a fost bun până acum", a afirmat Dâncu.
În viziunea sa, "dacă nu ai reusit să optimizezi întreg sistemul, degeaba încerci să funcționeze totul electronic.
"Nu ai optimizat formularele, nu sunt făcute echivoc. Trebuie niște etape (...) Strategia de e-government va fi probabil cea de final de mandat, ultima parte de integrare", a mai punctat Vasile Dâncu.