"Am vorbit de măsuri, măsurile economice, dar vrem să avem un dialog, să vedem impactul acestor măsuri, să vedem toţi cei implicaţi, să le cerem părerea, să discutăm cu ei. Nu vrem să luăm decizii bruşte. Aceste decizii trebuie să le luăm în urma discuţiilor cu partenerii sociali, cu cei implicaţi în aceste măsuri economice şi cred că acest lucru va lămuri foarte multe aspecte", a declarat premierul într-un interviu acordat la Strasbourg postului Antena 3.
Întrebată dacă planurile Guvernului în zona economică vor angrena şi măsuri cu impact social, Viorica Dăncilă a răspuns: "Nu cred acest lucru".
"Bine, nu putem mulţumi pe toată lumea, este normal ca atunci când iei o decizie, unii să se bucure, alţii să fie mai puţin bucuroşi. Dar este important să avem acest dialog, să ascultăm şi părerea celorlalţi, să le explicăm de ce am luat această măsură, pentru ca toată lumea să înţeleagă care este sensul în care vrem să mergem", a mai spus prim-ministrul Dăncilă.
Sursa: agerpres.ro