"Discutăm în şedinţă un proiect de OUG prin care vom crea cadrul general privind condiţiile prin care o societate reglementată de legea societăţilor, nr. 31/1990, trebuie să le îndeplinească pentru a fi fond suveran de dezvoltare şi investiţii.
Este nevoie de acest instrument financiar pentru susţinerea dezvoltării economice a României. Un altfel de model de dezvoltare, aplicat cu succes în alte ţări, aduce beneficii pe mai multe planuri, prin investiţii profitabile şi susţinerea unor proiecte în domenii prioritare. Prin înfiinţarea fondurilor suverane de dezvoltare şi investiţii se are în vedere crearea unor vehicule financiare sau de intermediere financiară, de acţiuni sau participaţii în proiecte sau companii profitabile, segment neacoperit în prezent pe piaţa financiară din România, care pe de o parte să aibă un rol multiplicator în economie, pentru o dezvoltare sustenabilă şi, pe de altă parte, să catalizeze, să mobilizeze resurse financiare disponibile către sectorul real şi către proiecte prioritare.
Prin activitatea fondului vor fi susţinute domenii şi activităţi de dezvoltare cum ar fi: finanţarea companiilor româneşti de importanţă strategică, investiţii în indistrie, investiţii în infrastructură, creşterea competitivităţii economiei româneşti, urmărirea strategiei energetice, pieţele de capital. Sunt proiecte de anvergură, pe care le putem dezvolta împreună cu alţi investitori instituţionali sau privaţi, inclusiv prin participarea în parteneriate public-privat, aşa cum ne-am angajat în programul de guvernare.
Stabilim astfel cadrul general, urmând ca printr-o hotărâre de guvern să decidem condiţiile de funcţionare a fondurilor de dezvoltare şi investiţii, care se înfiinţează pe societăţi pe acţiuni", a declarat Dăncilă.
În luna iulie, Curtea Constituţională a admis toate sesizările formulate de Opoziţie şi preşedintele Klaus Iohannis cu privire la Legea de înfiinţare a Fondului Suveran de Dezvoltare de Investiţii, motivând că un astfel de Fond trebuie înfiinţat prin hotărâre de guvern.