Premierul Tudose, alias Buldozerul, lovește din nou în Dragnea. De data asta mult mai inteligent. Își reafirmă, categoric, sprijinul față de parteneriatul strategic cu SUA, fără, însă, să comenteze gestul celor doi șefi ai Parlamentului, care au folosit, abuziv, instituția în războiul cu Departamentul de Stat al SUA. Participă alături de președintele Iohannis la parada de 1 Decembrie de la Arcul de Triumf, dar nu merge la recepția de la Palatul Cotroceni. Tudose și-a schimbat tactica. Nu întinde coarda mai mult decât trebuie, dar nici nu stă nepăsător.
O ia peste picior pe Carmen Dan în privința dispozitivului de ascultare găsit în locuința atribuită de RAAPS și o critică pe Gabriela Firea pentru decizia neinspirată de a amplasa un târg de Crăciun în Piața Victoriei. Premierul explică și de ce este neinspirată decizia. În primul rând pentru că locul este impropriu, din cauza lipsei căilor de acces și, în al doilea rând, pentru că alimentează, legitim, temerea că PSD vrea astfel să scape de protestele din Piața Victoriei.
Premierul a jucat inteligent și când a pasat cartoful fierbinte, a se citi Legile Justiției, Parlamentului. Deși legile au fost croite de ministrul Tudorel Toader, un specialist care dezamăgește zilnic, proiectul a fost asumat de Parlament, unde a intrat pe mâna ministrului ,,Altă întrebare" Florin Iordache, autorul controversatei OUG 13.
Deși părea că a lăsat garda jos după remanierea din octombrie, când a scăpat de Sevil Shhaideh și Rovana Plumb, alte două favorite ale lui Liviu Dragnea, Tudose revine, inspirat, și atacă acolo unde îl doare cel mai tare pe Dragnea: în fieful său de susținători. Fără acest fief, Dragnea este terminat. După ultima gafă, la care l-a făcut complice Tăriceanu, dușmanul de moarte al așa-zisului stat paralel, Dragnea și-a bătut cel mai gros cui în talpă.
Revenind la Tudose și noua sa tactică, se vede că acesta este plămădit din alt aluat decât Grindeanu. Fostul premier PSD nu a avut curajul ăsta și de aceea a fost sacrificat după numai șase luni. Și la capitolul caracter, tot Tudose câștigă. Despre Grindeanu ce poți spune? A fost complice la promovarea OUG 13 și a acceptat să revină la masa de bucate pe ușa din dos, acceptând funcția șef al Autorității Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii.
Tudose a pornit cu dreptul. Dacă se va dovedi mai tranșant de atât, are toate șansele să-și ducă mandatul până la căpăt. Trebuie să manifeste, însă, multă vigilență față de șubredul program de guvernare al PSD.