,,Nu am terminat încă analiza'', spune Iohannis. Nici după două săptămâni? Asta e chiar hilar și spune totul despre viteza de reacție a președintelui Iohannis. Reacția întârziată a președintelui l-a făcut mare pe Dragnea. Cei doi s-au cultivat reciproc, de la distanță, pentru că Iohannis, deși absent, știe că Dragnea este cel mai ușor de învins la alegerile prezidențiale din 2019. Iohannis a jucat rolul justițiarului, iar Dragnea pe cel al victimei statului paralel, amândoi dintr-un interes comun. Iohannis își dorește un nou mandat, iar Dragnea vrea să scape de dosare și să atace Președinția. La asta se rezumă totul.
În linii mari, președintele s-a încadrat în limitele prerogativelor sale, dar a reacționat, de cele mai multe ori, tardiv. Nu a știut să-și conserve electoratul și a uitat pe drum de interesul național, la fel ca și opozanții săi. A fost însă, uneori, cu un pas înaintea opoziției și a reprezentat un plus în relația cu partenerii strategici.
Nici nu este greu să fi cu un pas înaintea opoziției din România. Liderii PNL, USR și PMP amenință de o lună Guvernul Dăncilă cu o moțiune de cenzură însă abia săptămâna asta s-au decis când să o depună. Opoziția a fost surprinsă până și în circul de miercuri din Camera Deputaților, când s-a încercat debarcarea lui Dragnea. Un simplu exercițiu de imagine și atâta tot.
Dacă moțiunea Opoziției nu este supusă la vot săptămâna viitoare, ceea ce este puțin probabil, având în vedere că vacanța parlamentară începe pe 15 decembrie, România va prelua președinția rotativă a Consiliului European cu Guvernul Dăncilă la manșă, iar dacă moțiunea va trece, și asta se poate întâmpla doar cu voturile lui Ponta și ale UDMR, vom marca o nouă premieră comică în UE: trântirea guvernului care a preluat conducerea Consiliului European.
Vezi și Blogul lui Mihale