Senatorii din Comisia juridică, 11 la număr, vor vota astăzi cererea de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive a lui Dan Şova. Şova, care a petrecut şi ieri mai bine de opt ore în Comisia juridică, unde şi-a consultat dosarul şi a luat, conştiincios, notiţe, a declarat marţi seara că acuzaţiile sunt neîntemeiate, iar explicaţiile le va da în faţa forului din Senat şi, mai apoi, în plen.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au cerut senatorilor încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a senatorului Dan Şova pentru trei infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu în dosarul companiilor energetice Turceni şi Rovinari. Procurorii susţin că Şova ar fi ordonat distrugerea hard-disk-urilor de la casa de avocatură pentru a ascunde urmele posibilelor infracţiuni comise.
Mai multe pe Agerpres