"Aşteptam motivarea şi publicarea acestei decizii pentru a vedea toate considerentele de acolo, nuanţele sunt foarte importante într-o astfel de decizie. Ce este foarte clar este că suntem într-o criză politică care se adânceşte. E foarte clar că, din păcate, strategia PNL de a ajunge la anticipate se dovedeşte una care a eşuat sau cel puţin perspectivele sunt destul de limitate.
În acelaşi context în care am ajuns aici prin faptul că PSD, din disperarea de a nu ajunge la alegerea primarilor în două tururi, a târât România între o criză a cărei ieşire pare din ce în ce mai îndepărtată. Este o situaţie, într-adevăr, fără precedent în politica din România", a afirmat Barna, luni, la Parlament.