"Anunţarea numelor magistraţilor nominalizaţi pentru conducerea principalelor parchete e un important pas înainte în direcţia anulării efectelor asaltului asupra Justiţiei dus de Liviu Dragnea şi apropiaţii săi. Între ei, un loc deloc de neglijat îl are fostul ministru Toader, cel care şi-a dus profesia şi misiunea publică în derizoriu şi ridicol. Am depăşit acele momente, dar nu şi efectele lor", a scris Barna pe Facebook.
El a susţinut că misiunea şefilor de parchete nu va fi uşoară.
"Situaţia Justiţiei din România a fost, de altfel, subliniată şi în ultimul raport MCV sau în evaluările partenerilor noştri din străinătate. Dar mai ales este subliniată de plângerile cetăţenilor care ajung să aibă contact cu magistraţii. Mai sunt lucruri de îndreptat, mai sunt lucruri care pot fi făcute mai bine.
De aceea misiunea şefilor de parchete, dacă cei nominalizaţi vor fi confirmaţi, nu va fi deloc uşoară. Am văzut în ultimii trei ani ce se întâmplă cu o Justiţie controlată de oameni lipsiţi de simţ al datoriei şi al onoarei. Aceşti trei ani nu trebuie să se mai repete niciodată", a adăugat Dan Barna.