Declaraţia a fost făcută de Dăianu după ce a fost audiat la Direcţia Naţională Anticorupţie, timp de aproximativ trei ore şi jumătate, în calitate de martor, în dosarul "Carpatica", în care sunt cercetaţi fostul şef al ASF Dan Radu Ruşanu, Ilie Carabulea, Laura Chiţoiu, Marian Mîrzac şi Radu Mustăţea.
Dăianu a precizat că legislaţia urma să fie schimbată "pentru că erau probleme legate de incompatibilităţi, chiar de conflicte de interese, de ceea ce asigura eligibilitatea unei persoane din punct de vedere profesional".
Preşedintele interimar al Autorităţii de Supraveghere Financiară a adăugat că el nu a semnat un angajament de confidenţialitate, despre care există informaţii că ar fi fost impus angajaţilor ASF, imediat după demararea anchetei în cazul Laurei Chiţoiu.
"Eu nu semnez un asemenea acord de confidenţialitate, un asemenea angajament. Acest angajament este semnat de fiecare lucrător din ASF atunci când vine la această instituţie. Sunt persoane care au făcut parte din cele trei entităţi comasate şi care nu au semnat acel angajament, deşi şi aici trebuie să nuanţez. După ce a avut loc o evaluare şi au fost validate anumite persoane care au făcut parte din fostele trei entităţi, există noi poziţii. Pentru noile poziţii au semnat acest angajament aceste persoane", a precizat Daniel Dăianu.
El a arătat însă că, deşi în orice organizaţie se semnează un astfel de acord, "nu se poate merge până în pânzele albe" în cazul acestui angajament.
"Nu poate să aibă respectivitate absolută. Când se face o anchetă, nicio informaţie nu mai poate să fie atât de confidenţială", a mai spus Dăianu.
Referitor la modalitatea în care sunt numiţi membrii ASF, Dăianu a spus că organigrama instituţiei urmează să fie modificată.
"Va trebui să sufere o modificare a arhitecturii organizaţionale. Se va face o evaluare a experţilor, pentru că există redundanţe. Există surplus în unele zone şi există deficit de expertize şi de oameni în alte compartimente. Din păcate, nu e simplu, nu poţi să iei dintr-o parte şi să pui în alta", a mai spus Daniel Dăianu.
Întrebat dacă există probleme în ceea ce priveşte companiile de asigurări şi modul în care acestea sunt supravegheate, preşedintele ASF a spus că există două rapoarte interne de evaluare. "Aceste rapoarte subliniază carenţele şi aici trebuie să se schimbe ceva în bine în activitatea de supraveghere", a conchis Dăianu.
Tot miercuri a fost audiat la DNA, în calitate de martor, şi vicepreşedintele ASF Mircea Ursache. Acesta a declarat, la ieşirea de la DNA, că ASF, din punct de vedere instituţional, nu are atribuţii în materia legislaţiei primare.