"În acest seif avem memoria celor şase luni de zile care s-au petrecut pe perioada în care România a deţinut presedinţia Consiliului UE. (...)Vă spun şi de ce. Pentru că preţuiesc foarte mult dialogul, preţuiesc foarte mult caracterul uman, colaborarea şi respectul faţă de cei cu care ne întâlnim de fiecare dată sau nu ne întâlnim şi cărora le lăsăm în urmă ceea ce am făcut noi (...) Pentru a lăsa la locul faptei munca pe care am desfăşurat-o cu simţul răspunderii şi al angajării statale, am considerat necesar să introducem în memoria instituţiei această regulă de a pune la un loc, pe bază de ordin de ministru, toate informaţiile pe care noi le-am avut tot ce-am făcut în aşa fel încât să se se cunoască toată munca depusă, dar mai ales să se cunoască ceea ce este cu adevărat aici întrucât preşedinţia nu o faci în fiecare an", a precizat ministrul Agriculturii.
El a subliniat că oricine poate vedea aceste documente, însă accesul la seiful de peste o tonă se face numai prin ordin de ministru, în aşa fel încât să nu dispară nimic de acolo, "pentru că nu este munca lui Daea, este munca Ministerului Agriculturii".