Propunerea social-democraților pentru funcția de prim-ministru este Sevil Shhaideh, a anunțat miercuri președintele PSD, Liviu Dragnea.
El a spus că "deocamdată" nu poate solicita această funcție pentru sine.
"O condamnare nedreaptă și o lege profund neconstituțională nu mi-au dat posibilitatea să solicit această demnitate pentru mine deocamdată", a afirmat Dragnea, după consultările de la Cotroceni.
Potrivit unor surse politice citate de Realitatea TV, propunerea de premier înaintată preşedintelui ar putea fi una temporară, urmând ca Dragnea să preia conducerea Guvernului în vară, după modificarea legii.