George Scutaru este anchetat de DNA sub control judiciar, pentru complicitate la luare de mită și spălare de bani. Totul începe luna trecută, după ce Cristinel Bîgiu, președintele CJ Buzău, a recunoscut că a primit mită și că banii i-a folosit în campania electorală. Șpăguitorul este primarul din Jilava, Adrian Mladin, care a dat două mite pentru a i se stabili dreptul de proprietate asupra a 15 hectare de teren în orașul Buzău.
Prima, de 1,1 milioane de euro a fost împărțită: 500.000 de euro ministrului de Interne Cristian David și 600.000 de euro fostului șef de cabinet al ministrului, Roger – Valeriu Nițescu. Cea de-a doua, 1 milion de euro, a ajuns la Bîgiu. „În mod concret, circa 250.000 de euro au ajuns în campania electorală, iar restul i-am dat unor persoane pe care deocamdată nu doresc să le nominalizez”, declara Bîgiu.
Mai multe pe evz.ro