Clanul Neguș, una dintre cele mai periculoase grupări interlope din România, a înflorit chiar sub ochii lui Ilie Bolojan, în timp ce era primar în Oradea. Petrecerile și chiar înmormântările clanului sunt evenimente deja de notorietate în oraș. Presa a scris în repetate rânduri despre reuniunile fastuoase pe care le organizează interlopii.
De la petreceri până la confruntări sângeroase e cale scurtă, în cazul familiei Neguș. Sub comanda unuia dintre lideri, Romi Neguș, s-au strâns în trecut chiar peste 100 de indivizi, gata să sară la bătaie cu bâte de baseball. O confruntare cu cei din gruparea „Mircea Nebunu” rămâne renumită. Totuși, cazul nu s-a încheiat cu niciun verdict final.
Surse Realitatea PLUS spun că familia Neguș ar fi beneficiat între 2017 și 2020 de o complicitate tacită a administrației Bolojan. Totul, în timp ce actualul premier se prezenta drept un adept al reformelor. În plus, au apărut informații potrivit cărora un apropiat al lui Romi Neguș, ar fi fost implicat într-o fraudă electorală, desfășurată de la filiala PNL Cluj. Ilie Bolojan nu a oferit niciodată cu un punct de vedere.
În ciuda faptului că Oradea arată bine, clanul Neguș s-a îmbogățit în culise, fără ca administrația să ia vreodată vreo măsură concretă pentru a-i opri pe interlopi. Ilie Bolojan a ajuns prim-ministru și le impune românilor să plătească mai multe taxe, dar situația rămâne neschimbată în orașul pe care l-a condus.