Profesorul, scriitorul, traducătorul şi orientalistul Christian Tămaş, cercetător în domeniul ştiinţelor umaniste la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, a explicat pentru MEDIAFAX care ar fi efectele situaţiei instabile din Turcia asupra României şi Europei.
Pericolul pentru România ar fi că, în cazul izbucnirii unor conflicte de anvergură în Turcia, am putea ajunge în faţa unui val de migraţie fără precedent, iar Statul Islamic ar avansa şi mai mult spre Europa, putând să tragă foloase în urma unui conflict intern violent în Turcia.
"Relaţiile României cu Turcia vor depinde de evoluţia relaţiilor viitoare ale Uniunii Europene şi ale NATO cu această ţară. Noi, ca membri ai Uniunii şi ai organizaţiei transatlantice, ne vom conforma.(...) Ceea ce ne-ar putea afecta în mod foarte serios ar fi eventuala izbucnire a unor conflicte sângeroase de anvergură în Turcia, fapt care ar putea genera valuri de migraţie şi deplasarea fizică a Statului Islamic spre graniţele noastre", a explicat Tămaş.
Profesorul îşi pune întrebarea dacă nu cumva, instabilitatea socială şi politică din Turcia nu "ar da posibilitatea jihadiştilor din Siria şi Irak încolţiţi de forţele coaliţiei internaţionale să formeze un nou nucleu al unui Stat Islamic pe teritoriul acestei ţări, fapt care ar putea avea consecinţe dezastruoase pentru Europa. Poate că un astfel de lucru încearcă să îl împiedice Erdogan, deşi, conform unor date recente, apărute în presa de investigaţie turcă, susţinute şi de Rusia, persoane din anturajul acestuia, chiar membri ai familiei sale, se pare că ar fi avut sau că au în continuare relaţii cel puţin suspecte de natură economică cu Statul Islamic".
Detalii pe mediafax.ro -http://www.mediafax.ro/social/orientalist-agravarea-conflictului-intern-din-turcia-ar-putea-genera-deplasarea-isis-spre-noi-15538561