,,Plătim prețul nesăbuinței noastre. Noi am intrat într-un război economic planetar nepregătiți, nu am avut oameni care să aibă capacitatea să ducă acest război și, chiar dacă i-am avut, s-au retras, s-au dat deoparte, pentru că, neavând o clasă politică pregătită cu tradiție, e vorba de liste de partid. Cetățeni ai României, care au avut o intrare în clasa politică, în partidul politic respectiv, au ajuns pe o listă să fie numiți miniștri, fără a avea habar ce înseamnă portofoliul ministerial respectiv, să ia decizii în necunoștință de cauză.
Ce se întâmplă în momentul de față e votul majorității, că ne place sau nu, asta e. Trebuie să înțelegem că suntem o colonie și dacă nu conștientizăm că suntem o colonie, nu o să avem o mare problemă. Ce e bine pentru România se stabilește în alte cancelarii, în niciun caz la Cotroceni, trebuie să avem ți capacitatea ți maturitatea să înțelegem lucrurile planetare în contextul politic internațional. Nimic nu e la voia întâmplării’’, a precizat Silviu Prigoană.
Omul de afarceri a afirmat că cea mai mare problemă financiară atât în România, cât și în Europa, va fi forța de muncă.
,,În momentul de față, tot ce se întâmplă pe plan european, Cancelaria Europeană stabilește ce e bine în România, nu România, stabilește ce ce e bine în România. Parlamentul României, în momentul de față, nu face decât să valideze niște hotărâri ale Parlamentului European și trebuie să înțelegem lucrurile astea.
Noi negociem în genunchi, așa ne-a fost scris, trebuie să ne ducem crucea. Nu avem cum să schimbăm lucrurile într-o după-masă. Am reușit să ne vindem tot ce înseamnă resurse, pentru că și banii pe care i-am luat împrumut până acum au fost garantați cu ceva.
Cea mai mare problemă a banilor care vor veni va fi forța de muncă. Există o lipsă de forță de muncă crasă, nu numai în România, în comunitatea europeană. Caravana trece și noi o ducem din ce în ce mai rău. O ducem din ce în ce mai rău pentru că suntem victimele propriilor nostre decizii. Oamenii care sunt astăzi în clasa politică nu au sărit gardul nici la Parlament, nici la Cotroceni, i-am trimis noi cu ștampila la Parlament’’, a mai declarat Silviu Prigoană.