"Un interviu eveniment. Klaus Iohannis este de nerecunoscut, e clar că deja are aproape toate manetele. E un om la manete. Prima impresie e că deja are curaj să spună puncte de vedere ferme, tari. Principala temă din interviu este că domnul Iohannis a început să pună presiune pe Victor Ponta. I-a făcut pulbere, până la urmă, pentru prima dată, Codul Fiscal, în sensul că pentru prima dată critică o măsură a Guvernului, a anunţat că există şanse ca o moţiune de cenzură să-l trântească pe Ponta. Vă atrag atenţia asupra unei afirmaţii în care, întrebat dacă Ponta ar trebui să-şi dea demisia în chestiunea anchetei cumnatului, Iohannis a zis, în mod misterios, "ancheta e abia la început, după aceea vom vedea dacă îşi dă demisia". Înseamnă că Iohannis a profeţit, ca să nu spun că ştie, că nu are de unde să ştie, că acea anchetă, derulându-se, va duce la o demisie de onoare, cel puţin, a lui Victor Ponta", a declarat Ion Cristoiu, într-o intervenţie în emisiunea "Jocuri de putere".
"Am avut impresia unui om care e deja stăpân pe putere şi are curaj să spună. Astă seară am înregistrat o premieră, Klaus Iohannis a răspuns la 3 întrebări la conferinţa de presă, la una a răspuns cu umor. Înseamnă că avem ca fenomen al momentului Klaus Iohannis e deja stăpân, şi doi, că deja a anunţat că Ponta e pe făraş deoarece sunt şanse, spune, ca moţiunea de cenzură să treacă", mai spuns Cristoiu.
Solicitat să comenteze afirmaţia preşedintelui Klaus Iohannis care spunea că, "dacă s-ar putea face schimbarea, şi mâine ar fi bine", jurnalistul a declarat: "De data asta, Iohannis a fost un om care are păreri ferme, le spune, sigur, nu în stilul lui Băsescu, deci asta înseamnă că are puterea şi mai ales a pus presiune pe Ponta. Pentru prima dată, Iohannis a criticat o măsură a Guvernului. Şi, mai ales, a anunţat acest lucru că sunt şanse să treacă moţiunea şi mai ales ca ancheta să se complice în cazul lui Ponta. (...) A profeţit că, dacă se prelungeşte, trebuie să-şi găsească un job."