"Acum putem să îi pretindem lui Victor Ponta să îi împuşte pe aceştia trei? De fapt, mare lucru nu făcuseră, trăncăniseră acolo prin cafenele, înregistraţi de DNA, despere cum vor ajunge şefii partidului după. Din acest punct de vedere suspendarea are o imagine electorală epntru Victor Ponta, imaginea de preşedinte de partid care dă lovituri năpucitoare şi care, atunci când e nevoie, ştie să nu mai zâmbească şi să condamne. Tot tărăboiul din aceste zile s-a încheiat cu o victorie electorală a lui Victor Ponta. A spus că cei din PSD cărora li se cere ridicarea imunităţii se pun la dispoziţia justiţiei şi a dat exemplu cu Hrebenciuc. Din acest punct de vedere, a eliminat posibilitatea unor critici din partea opoziţiei, din partea presei. Victor Ponta a transmis un semnal că PSD-ul nu îşi mai apără corupţii. Chiar şi suspendarea mi se pare disproporţionată în raport cu ceea ce au făcut, dar probabil că s-a urmărit imaginea de personalitate foarte puternică, o imagine la care a contribuit şi acuzaţia de ofiţer acoperit. Iată că Victor Ponta nu mai e omul vesel, golănaşul, este un om care stăpâneşte partidul", a spus Ion Cristoiu.