"Am fost întrebat de mai multe ori de ce îmi doresc să candidez. Cred în această ţară şi candidez pentru că am încredere în forţa României. Cred că România se poate schimba şi cred că este o ţară în care există multe resurse şi se poate face mult mai mult. Zilele trecute, a fost pentru prima dată când am spus foarte clar care este intenţia mea şi este interesant că imediat după ce am atins subiectul confiscării averilor acumulate illicit, au apărut voci care contestă candidatura mea. Sunt curios dacă se contestă candidatura mea sau se contestă, de fapt, iniţiativa pentru confiscarea averilor ilicite", a scris Cristian Diaconescu pe pagina sa de Facebook, în primul comentariu public făcut după ce o serie de colegi de partid i-au contestat candidatura la prezidenţiale.
Liderul Fundaţiei Mişcarea Populară a cerut partidului să reacţioneze împotriva acestora.
"Îmi pare rău că o serie de colegi au minţit. Motivaţi fie unii dintre ei de procentele de 2,3 la sută obţinute în europarlamentare fie de atitudini care îmi scapă. Au ieşit public şi au minţit pur şi simplu. De aceea am cerut partidului să aibă o analiză în legătură cu aceste aspecte", a spus Diaconescu, la Adevărul Live.
Scandalul din PMP a izbucnit în urmă cu câteva zile, când Ruxandra Dragomir a vorbit despre faptul că Diaconescu e un candidat prea serios şi liderii partidului au probleme cu strângerea de semnături pentru susţinerea candidaturii.
Partidul va decide marţi dacă îl mai susţine pe Diaconescu în cursa pentru Cotroceni sau dacă îl retrage şi merge pe mâna Elenei Udrea.