"Eu am bucuria că l-am convins pe Klaus Iohannis, în 2009 şi în 2013, pentru că întotdeauna am încercat să atrag oameni cu o bună imagine care par nişte oameni valoroşi, care au dovedit pe anumite tronsoane că sunt nişte oameni valoroşi în politica mare. Am adus foarte mulţi astfel de oameni", a spus Antonescu.
Fostul preşedinte PNL a mai spus că nu ştie ce fel de candidat la preşedinţie ar fi Klaus Iohannis.
"L-am adus pe Iohannis şi în vârful partidului ca un om cu credibilitate, cu un palmares în spatele său. Am susţinut în permanenţă varianta ca domnul Iohannis să devină premier. Sunt convins că are calităţile pentru a fi un premier bun, cred că şi un lider de partid bun. Nu ştiu ce fel de candidat şi ce fel de preşedinte ar fi Klaus Iohannis. Evident că o să încerc să aflu mai repede decât dumneavoastră, evident că pornesc cu încredere pentru că e vorba de un om despre care dacă eu cred că ar fi un bun premier, există şanse să fie şi un bun preşedinte", a mai declarat Antonescu.
"Oricum, îl cunosc suficient de bine pe domnul Ponta ca să ştiu ce fel de preşedinte ar fi, şi atunci îl susţin pe Iohannis dacă o fi sau pe Predoiu. Domnului Ponta îi e din ce în ce mai frică cu cât are mai multă putere. Domnul Ponta e destul de fricos. I-a fost frică de Dan Diaconescu, la Târgu Jiu, în 2012", a mai spus Antonescu.
"Voi încerca ca în decembrie această ţară să nu fie condusă de Ponta, Zgonea, Ghiţă", a mai spus fostul preşedinte PNL.
Urmărește aici ÎNREGISTAREA INTEGRALĂ A EMISIUNII JOCURI DE PUTERE !